Iohannis, PRIMUL ATAC la Ponta din cauza noului Cod Fiscal. „Există o șansă rezonabilă ca printr-o moțiune de cenzură să se schimbe Guvernul”
După ce premierul Victor Ponta a absentat astăzi dimineață la ceremonia de depunere aa jurământului Simonei Teodoroiu la CCR, la scurt timp după o discuție la Cotroceni, președintele și-a expus în această seară, pentru prima daată, nemulțumirile în relația cu Guvernul. Prima a fost aceea legată de noul Cod Fiscal, în varianta discutată miercuri în Guvern. A doua, de faptul că Ponta nu l-a informat pe Iohannis, lăsândul să afle „pe surse” și „prin consilieri” cum va aarăta propunerea de Cod Fiscal. A treia, de posibilitatea avansată de ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, de a nu mai prelungi acordul cu FMI.
„E foarte frumos să venim în fața electoratului să spunem «nu mai plătiți impozite, nu mai plătiți benzină», dar vine cineva și spune «și statul cu ce mai funcționează?». Aceste lucruri trebuie făcute după o analiză foarte, foarte atentă. Acest lucru nu se face într-o săptămână sau două, în luni de zile”, a reclamat președintele, arătând că situația i se pare similară reducerii CASS la angajator din toamna trecută, „o măsură foarte bună, dar care nu poate să vină singură”.
În opinia sa, proiectul lui Ponta a avut o unică rațiune: „Dă bine”.
Dincolo de conținut, Iohannis s-a arătat nemulțumit că a aflat de proiect prin consilierii săi „bine informați” și nu de la premier. „Nu a ajuns la mine niciun fel de draft. Bănuiesc că va ajunge și atunci voi putea să fac o analiză mai detaliată. Am aflat un pic înaainte. Din sursele mele. Am consilieri foarte buni. Fiți asigurați că mai curge multă apă până să avem o lege care să prevadă aceste reduceri”, a sugerat însă președintele că o astfel de formă finală a legii nu va avea acordul său, la promulgare.
Rezerve există la cotroceni și față de calculele guvernamentale de a renunța la acordul cu FMI din această toamnă. „Nu e doar treaba Guvernului să hotărască dacă trebuie să avem acord cu Fondul”, a intervenit Iohannis, reproșând, ca principiu, Guvernului, că nu își fundamentează deciziile. „Așa, pur și simplu să ne spună că nu mai e nevoie de acord… Se iau în Guvern decizii așa, fără motivație? Ar fi destul de grav”.
Pentru Victor Ponta a avut însă un mesaj țintit: „Este o artă și a vorbi. Fără să vorbim, greșim”.
Întrebat însă ce calcule face la rândul său pentru răsturnarea actualui Cabinet Ponta, prin configurareaa unei noi majorități parlamentare, președintele a făcut un pas înapoi față de tactica asumată timp de 10 ani de predecesorul său, Traian Băsescu. „Cum a făcut domnia sa. Că a și rezolvat problema. Fiecare cu stilul lui”, l-a ironizat Iohannis pe Băsescu, cel care i-a sugerat recent să nu îi mai „caaute în coarne” lui Ponta.
Mai exact, noul președinte a respisn orice implicare a sa în refaacerea majorității. „Dacă s-ar putea face schimbarea, mi-ar conveni și mâine să se facă. Doar că nu depinde de mine, ci de majoritățile din Parlament. Îmi doresc un guvern condus de PNL, dar îmi dau seama că pentru România nu ar fi bună o ceartă laa vârful țării. Îmi asum această colaborare. Președintele nu este pus să facă politică de partid, să facă și să desfacă majorități în Parlament. Acest film l-am avut, nu a funcționat”, a concluzionaat Iohannis. Cu toaate acestea, președintele sussține că, din informațiile sale, „”situația evoluează de așa natură că pot să spun că există o șansă rezonabilă ca printr-o moțiune de cenzură să se schimbe Guvernul”.
Cât despre implicarea numelui premierului în scandalul legat de arestarea cumnatului său, Iulian Herțanu, Iohannis a evitat, pentru moment, să cmenteze situaația, dând înssă de înțeles că demisia ar fi o decizie corectă în opinia sa. „Deocamdată suntem foarte la începutul acestor verificări și prefer să nu mă pronunț. dar dacă se prelungește această fază, se va pune tot mai mult în spațiul public această întrebare. Răspunsul vine de la cel în cauză. Am spus și în campanie, când am mai avut o situaație similară, dacă aș fi fost eu în această situație, aș fi demisionat”, a arătat președintele.