Prima pagină » Știri politice » Iohannis și Ponta s-au prins în Hora Unirii, la Iași. Împreună, la masa Mitropolitului

Iohannis și Ponta s-au prins în Hora Unirii, la Iași. Împreună, la masa Mitropolitului

După un an în care președintele și premierul au lipsit pe 24 Ianuarie de la sărbătoarea Micii Uniri, Klaus Iohannis și Victor Ponta au ajuns încă de ieri la Iași pentru a fi prezenți în această dimineață la hora din Piața Unirii, flancați de parlamentari, minișri sau simpli membri de partid care i-au adus la putere. Sărbătorirea celor 156 de ani de la Unirea Principatelor a început la ora 9.00 cu un concert folcloric, slujba, depunerile de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și discursurile politice fiind programate de la ora 10.00.

Separați, dar împreună. Aceasta a fost imaginea pe care președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au lăsat-o la vedere la Iași, la prima sărbătoare a Micii Uniri care i-a prins în funcții. Celebrarea celor 156 de ani de la Unirea Principatelor i-a adus în final în aceeași horă, în care s-au prins sute de oameni  împreună cu politicienii, Iohannis și Ponta împărțindu-și Piața centrală din Iași fără a sta însă umăr la umăr.

Dacă premierul a fost întâmpinat cu scurte huiduieli care au încetat însă imediat ce și-a început discursul, redus astfel la mai puțin de un minut, președintele nu a evitat să îl întâlnească și să i se așeze alături pe scenă, dar s-a desprins din Hora Unirii într-o baie de mulțime în care forțele de ordine s-au împotmolit în garduri, plecând spre Biserica „Trei Ierarhi”, la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza, cu liberalii. Din mulțime, susținătorii i-au strigat „Scăpați-ne de Ponta!”, „Să nu ne dezamăgiți!” și au reclamat că „DNA nu funcționează la Iași”, primind din partea președintelui asigurări că „va funcționa”.

În discursuri, ambii au făcut însă elogiul ideii de consens și de unitate politică, singurul care a rupt ritmul fiind șeful Consiliului Județean.

Ponta și Iohannis s-au întâlnit o jumătate de oră mai târziu, în curtea Mitropoliei pentru a lua masa și a avea câte o discuție cu IPS Teofan. Între timp, pentru cei care au participat la sărbătoare,  Primăria a pus pe strada Lăpușneanu, pe traseul dintre Piața Unirii și Mitropolie, o masă tradițională, pentru care s-au pregătit 5.000 de porții de fasole cu cârnați și vin fiert. După ce Iohannis a plecat, Ponta a rămas la biserică, unde s-a semnat un protocol de colaborare între Iași, Chișinău și Cernăuți, în prezența primarilor celor trei orașe. De la Iași, premierul urmează să plece la Focșani, acolo unde Marian Oprișan a programat sărbătorirea Micii Uniri de la ora 16.00. 

Președintele și premierul au ajuns la Iași încă de aseară. Dacă președintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de președintele Consiliului Județean, liberalul Cristian Adomniței, premierul Victor Ponta a fost nedezlipit de primarul Gheorghe Nichita cu care a promis, într-o conferință de presă bani pentru autostrada Transilvania-Moldova, pentru spitalul județan și pentru Palatul Culturii. 

Coabitarea de la București dintre Ponta și Iohannis, descrisă de cei doi ca o „relație instituțională corectă”, nu a avut până acum și un corespondent la Iași, acolo unde președintele CJ, Cristian Adomniței (PNL), a reclamaat cu câteva zile în urmă că nu va fi lăsat de primarul Gheorghe Nichita (PSD) să vorbească de pe scenă. Disputa locală PNL-PSD are ca subiect oficial amânarea unei decizii legată de finanțarea autostrăzii Transilvania. Șicane au apărut însă și în interiorul PSD, deputatul Ionuț Stefanovici sugerându-i public lui Victor Ponta, după ce prezența lui a fost anunțată de Gheorghe Nichita, să nu vină sâmbătă la Iași pentru a nu fi huiduit de mulțime.

Gândul  a transmis LIVE TEXT, începând cu ora 10.00, detalii despre cele mai imporatante momente din Piața Unirii din Iași.

Pe scena de la Iași, președintele s-a așezat între șeful CJ și primarul orașului, salutându-l pe premier și pe miniștrii Daniel Constantin, Eugen Teodorovici, Sorin Cîmpeanu, la sosire. Slujba a fost urmată de discursurile mitropolitului Teofan, primarului Gheorghe Nichita, președintelui Consiliului Județean Cristian Adomniței și premierului Victor Ponta.


Sursa imaginii: captură video

Liberalii, veniți cu toată conducerea partidului, poartă pe braț banderole alb-verzi în semn de protest pentru neglijarea de către Guvern a solicitărilor lor legate de construirea autostrăzii Iași-Târgu Mureș. Potrivit „Ziarului de Iași”, forțele de ordine de la Iași au impus în Piața Unirii reguli atât de scricte încât lideri liberali cu notorietate, precum Gheorghe Flutur, Dumitru Oprea, Alina Gorghiu sau Cristian Adomniței au dus negocieri pentru a trece de gardul de protecție și a ajunge al timp pe scenă.


Sursa imaginii: captură video

Invocând „spiritul unionist al marilor oameni care au conturat România moodernă, primarul Gheorghe Nichita le-a mulțimit în discursul său parlamentarilor, premierului Ponta și Guvernului pentru declararea zilei de 24 Ianuarie sărbătoare legală. „Profit de ocazie pentru a mulțumi Parlamentului și Guvernului pentru sprijinul ca ziua de 24 ianuarie să devină sărbătoare legală, cu scopul de a aminti că Iașiul și Moldova au avut capacitatea să se sacrifice pentru o mare idee”, a spus primarul PSD. Între mulțumirile adresate premierului și liderului său de partid, Nichita l-a prins și pe Iohannis. „Mă bucur în sfârșit că premierul României și sunt convins că și președintele României au sprijinit și vor sprijini această regiune și a o scoate din izolare”, a adăugat primarul, vorbind de „pace și armonie”.


Sursa imaginii: captură video

În primul său discurs la o Zi a Unirii, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre consensul clasei politice, despre responsabilitatea pe care „va trebui să o redescopere” fiecare român, despre descentralizare, amintind în treaacăt și Republica Moldova. „Am venit astăzi la Iași cu gândul la momentul istoric săvârșit acum 156 de ani. Este o mare bucurie pentru mine să revin la Iași, un reper al spiritualității noastre. Este momentul să ne amintim că Unirea a fost în definitiv un act de mare abilitate politică. Recunoștința noastră este cu atât mai mare cu cât am avut de a face cu lideri vizionari care au înțeles că a-ți servi țara înseamnă asumarea unor mari idealuri”, a spus președintele.

Invocându-l pe Cuza, Iohannis și-a tradus modul în care își înțelege mandatul ca pe o formă de a aduce consens în clasa politică: „Pentru o asemenea viziune este nevoie de viziune, de renunțarea la orgolii, de curaj. Cu gândul la marii noștri înaintași și la domnul Alexandru Ioan Cuza cred că cea mai mare lecție este puterea solidarității, priceperea de a construi un consens. Au existat atunci voci caare au afirmat că Moldova a fost sacrificată. Privind în urmă putem afirma că ideea de consens înseamnă tocmai puterea și abilitatea de a renunțaa la interese personale pentru a construi mari proiecte„.

Președintele a menționat anii 1859,1877 și 1918 ca „borne ale noastre ca stat modern”, pe aceeași treaptă cu aderarea la NATO și la UE, cerând clasei politice „să se ridice la înălțimeaa idealurilor națiunii”, iar cetățenilor responsabilitate. „În spate trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia dintre noi, dar mai ales a clasei politice. Responsabilitate este un cuvânt pe care va trebui să îl redescoperim, nu doar în vocabularul politic„, a adăugat președintele.


Sursa imaginii: captură video

Premierul Ponta a avut parte de o serie de huiduieli la începutul discursului său, care a fost unul scurt. El a vorbit despre ideea de unitate, precizând că „dezbinarea este singurul nostru mare dușman”.

„Faptul că în acest an, pentru prima dată, 24 ianuarie a fost recunoscut prin lege ca sărbătoare națională este doar una din reparațiie morale pe care Iașiul și Moldova le merită și cred că datoria Bucureștiului și a restului țării pentru Iași și pentru Moldova mai are încă foarte mult de a fi achitată, de a fi plătită, realizată, toate eforturile prin care Iașiul, Moldova primesc o parte din ceea ce au dat României sunt justificate, cu atât mai mult cu cât parteneriatul pe care îl are Iașiul îl are cu Chișinăul și Cernăuțiul în îndeplinirea aspirațiilor noastre naționale și ale Uniunii Europene. Vă urez dumneavoastră și tuturor ca nu doar în 24 ianuarie și de 1 decembrie, ci în fiecare zi să vă gândiți că uniți suntem mai puternici și dezbinarea este singurul nostru mare dușman”, a fost mesajul lui Victor Ponta cu ocazia Micii Uniri. 

Dincolo de huiduielile răzlețe, singurele critici publice aduse Guvernului au fost cele ale președintelui Consiliului Județean. Cristian Adomniței, lăsat să-și țină discursul în ciuda reclamațiilor sale că va fi scos din program, a reproșat Guvernului că aeroportul cu care s-a lăudat „l-a făcut comunitatea” cu bani europeni, fiind însă „singurul lucru pe care Iașiul a putut să îl facă singur”. „De secole, pentru noi Munții Carpați au fost și o piedică naturală pentru deschidere comercială. Dacă Iașiul nu va avea perspectiva cinstită a unei autostrăzi, nu va fi eșecul Iașiului, ci eșecul întregii Românii. Îi mulțumim dom nului președinte Iohannis pentru susținerea acordată acestui proiect și rugăm guvernul României, azi pe domnul Victor Ponta, dar și pe oricine va fi premier, să ia seama de rugămintea noastră”, a spus Adomniței, după care politicienii și-au depus, protocolar, coroanele de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii.


Depunerea coroanei de flori de căttre președinte. Sursa imaginii: captură video


depunerea coroanei de flori de către Guvern. Sursa imaginii: captură video

O defilare la care au participat 540 de militari între care și „Lupii Negri”, cu trupe care au fost prezente în teatrele de operațiuni din Afganistan, dar și Garda de Onoare precede hora unirii.


Sursa imaginii: captură video


Sursa imaginii: captură video


Sursa imaginii: captură video

La momentul simbolic al Horei Unirii, Klaus Iohannis s-a prins de mână cu ieșenii din piață, fiind înconjurat de liberali, în timp de Victor Ponta s-a reunit cu PSD-iștii. După tradiția lui Traian băsescu, Iohannis a intrat apoi într-o baie de mulțime.


Sursa imaginii: captură video


Sursa imaginii: captură video

În Piața Unirii din Iași s-au adunat, la momentul Horei Unirii, aproximativ 6000 de oameni. Sărbătorirea celor 156 de ani de la Unirea Principatelor a început la ora 9.00 cu un concert folcloric al fanfarei de la Chetriș împreună cu care au cântat Aurel Tamaș, Margareta Clipa, Nicolae Glib și Daniela Condurache. Spectacolul folcloric a fost reluat după ora 11.00, la finalul discursurilor politice. De la 12.00 este programată o masa tradițională românească, cu 5.000 de porții de fasole cu cârnați și vin fiert, urmată de momente festive în cartierele din oraș.

Dincolo de șicanele publice, liberlii și social-democrații, președintele și premierul s-au cazat, la iași, la același hotel. Deschis în 2013, Hotelul Internațional este considerat cel mai luxos din oraș, fiind în proprietatea Grupului Internațional, care îi aparține familiei lui Dan Radu Rușanu, fostul șef al ASF și nașul de cununie al lui Relu Fenechiu, a cărui firmă s-a ocupat de construirea lui.

Autor

Citește și