„În România nu există forțe oculte sau un stat paralel. O vreme am urmărit declarațiile domnului menționat, care a fost și premier, a avut abordări câteodată interesant de urmărit. De la o vreme nu mai urmăresc afirmațiile acestui domn pentru că au devenit din ce în ce mai ciudate. Câteodată se crează impresia că e puțin obsedat și persoane puțin obsedate nu fac bine politicii. Culmea, abordările au apărut cu intensitate de când procurorii l-au deferit Justiției pe acest domn”, a spus șeful statului, rugat să comenteze unele afirmații recente ale președintelui Senatului.
Despre Legile justiției, Iohannis a transmis că, în acest moment, guvernanții au reușit, „cu rezultate remarcabil de negative să demonstreze că se poate și mai neclar, și mai netransparent”, pentru că în România nu a existat niciodată o astfel de procedură viciată de legiferare.
„Ministrul se duce în parlament, își dă fizic proiectele din mână, parlamentari din coalițiile le prezintă ca și cum le-ar fi creat acasă. Cu siguranță, unele prevederi sunt bune, oportune și necesare. Însă de la a corecta legislația, până la a o ciopârți este cale lungă”, a mai spus președintele, adăugând că, din punctul său de vedere, nu trebuie să existe un prag valoric pentru abuzul în serviciu.
Mai mult, Iohannis a comentat și măsura scoaterii Inspecției Judiciare de sub controlul CSM, subliniid că aceasta trebuie să rămână la Consiliu, pentru că Legea fundamentală prevede că CSM-ul este garantul independenței Justiției: „Argumentele că oamenii nu s-ar înțelege acolo sunt detalii care se pot remedia foarte ușor. Principiul este ancorat în Constituție”.