Iohannis: USL este o coaliție complicată, dar nu o să dispară curând
Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă că „USL este o coaliție complicată”, în care tot timpul apar probleme, dar că aceasta nu va dispărea „curând”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prim-vicepreședintele PNL, Kalus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferință de presă, dacă neînțelegerile dintre cei doi lideri ai Uniunii, exprimate public în ultima perioadă, vor duce la destrămarea USL.
„USL nu o să dispară curând. Eu am mai făcut referiri la această alianță, la această coaliție. Este una complicată, nu e niciun secret. Tot timpul apar probleme complicate, unele se rezolvă mai repede, altele mai încet, unele se rezolvă simplu, altele mai greu”, a spus Iohannis.
Când i s-a spus că se vorbește despre faptul că USL ar rezista numai până la alegerile europarlamentare, Iohannis a afirmat că „nu există niciun temei care poate fi folosit pentru calculul timpului de viață al USL”.
Prim-vicepreședintele PNL a negat, răspunzând unei întrebări, că ar exista vreo „răceală” între Crin Antonescu și Victor Ponta.
„Pot să vă spun că nu există această răceală sau intenție de despărțire. Chiar ieri (miercuri – n.r) am avut ședință USL. Au fost destul de mulți de la PSD, destul de mulți de la noi și, pe lângă chestiunile complicate care au fost rezolvate, s-au discutat și alte lucruri și nu există nicio ruptură între cele două partide mari care formează coaliția, împreună cu două partide mai mici”, a declarat Iohannis.
Întrebat dacă în județene PSD și PNL colaborează bine, Iohannis a spus că nu știe ce se întâmplă în alte județe, dar știe că la Sibiu „PSD și PNL nu colaborează bine, dar colaborează”.
„Cele două formațiuni au fost adversare timp de mulți ani. Aceste adversități nu au dispărut. Dar toată lumea a înțeles că acum, dacă se dorește, și se dorește funcționarea USL, trebuie puse în paranteză, în pivniță sau în pod aceste adversități și trebuie rezolvate problemele care există. Asta nu înseamnă că toți din PSD cu toți din PNL dintr-o dată sunt prieteni la cataramă și se iubesc de nu mai pot. Suntem oameni politici și trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt și să le rezolvăm”, a adăugat Iohannis.