Prima pagină » Știri politice » Iohannis vrea dezbatere cu Ponta la Timișoara. „Nu e domnul Ponta în poziția să îmi facă mie program, nici televiziunilor”

Iohannis vrea dezbatere cu Ponta la Timișoara. „Nu e domnul Ponta în poziția să îmi facă mie program, nici televiziunilor”

Iohannis vrea dezbatere cu Ponta la Timișoara.
Iohannis: E nevoie de o dezbatere cu Ponta, ar fi excepționat dacă acceptă invitația la Timișoara

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că este nevoie ca în zilele următoare să aibă loc o dezbatere cu contracandidatul său la prezidențiale, premierul Victor Ponta, menționând că i s-ar părea „un lucru excepțional de bun ca această întâlnire planificată să aibă loc în Timișoara”.

„Un lucru care trebuie făcut în zilele imediat următoare. Este nevoie de o dezbatere, o dezbatere publică între mine și domnul Ponta. Am primit cu bucurie invitația Universității de Vest din Timișoara și mi s-ar părea un lucru excepțional de bun ca această întâlnire planificată să aibă loc în Timișoara, după 25 de ani de la Revoluția română, locul mi s-ar părea foarte potrivit pentru această dezbatere”, a declarat Iohannis.

În explicația liderului liberal, o astfel de dezbatere între finaliștii alegerilor prezidențiale ar trebui să aibă loc pe o platformă neutră, unde să aibă acces tot ce înseamnă mass-media, de la televiziuni la presa scrisă și online.

„O dezbatere pe teren neutru nu poate să fie într-un studio al unei televiziuni private. Nu e domnul Ponta în poziția să îmi facă mie program. Nici televiziunilor. Dincolo de aroganța specifică, este unul dintre doi candidați, asta în legătură cu abordarea. După părerea mea, un minim respect față de media presupune o platformă la care au absolut toți acces”, a punctat Iohannis.

Întrebat de ce nu acceptă variantele propuse de premierul Victor Ponta pentru a lua parte la patru dezbateri la patru televiziuni de știri diferinte, Iohannis a răspuns: „Este absolută nevoie, după părerea mea, ca această dezbatere să aibă loc undeva unde toată media are acces în mod egal, unde absolut toate condițiile sunt de așa natură că nu poate să fie bănuit un candidat sau altul de vreun avantaj ilegitim”.

Victor Ponta l-a invitat pe Klaus Iohannis la emisiunile televizate la care va participa, luni, marți, miercuri și joi, la B1, Realitatea TV, România TV și Antena 3.

 

Citește și