Ion Cristoiu: Manifestul lui MACRON, un nou pas pe drumul de la UE la UNIUNEA SOVIETICĂ

Redăm integral editorialul jurnalistului Ion Cristoiu publicat pe blogul său:

„Am comentat ultima carte a lui Radu Portocală „Le Vague tonitruant” traducînd titlul în românește „Vagul asurzitor„. După apariția articolului, m-a sunat Radu Boroianu, nu doar amic de-al lui Radu Portocală, dar și bun cunoscător al limbii franceze, pentru a-mi spune că sensul titlului, confirmat de conținut, e „Golul răsunător„. Cred că Radu Boroianu are dreptate. Radu Portocală denunță în personalitatea lui Emmanuel Macron vorbele mari care ascund pustiul de conținut.

Acest adevăr pare a fi confirmat de Scrisoarea adresată de Emmanuel Macron cetățenilor Europei prin intermediul a 28 de ziare din toate țările membre ale U.E. Titlul în românește e Pentru o renaștere europeană.

Din start se deslușește o vastă operațiune de publicitate electorală. Scrisoarea se adresează tuturor cetățenilor Europei (cu excepția, desigur, a Vestelor galbene), drept pentru care e publicată pe site-ul Élysée în 22 de limbi europene, printre care:

Franceză: Pour une Renaissance européenne;

Germană: Für einen Neubeginn in Europa;

Engleză: For European renewal;

Spaniolă: Por un Renacimiento Europeo;

Italiană: Per un Rinascimento europeo.

De la un capăt la altul textul e marcat de bombasticism, solemnitate de Marseilleza (Le jour de gloire est arrivé), retorică de Napoleon cel mijlociu (cel Mic a fost Napoleon al III-lea), patetism de ceapă tăiată.

Punctul de plecare al Manifestului e dezvăluit de primele rînduri:

„Cetățeni ai Europei,

Îmi permit astăzi să mă adresez direct vouă, nu doar în numele istoriei și al valorilor care ne unesc, ci și pentru că este urgent. Peste doar câteva săptămâni vor avea loc alegerile europene, decisive pentru continentul nostru.
Nicicând nu a fost Europa mai necesară de la cel de-al doilea Război Mondial până astăzi, și totuși niciodată nu s-a aflat ea într-un mai mare pericol decât acum.„

Scrisoarea se vrea astfel un fel de Sirenă a lui Roaită de la noi, care în timpul Revoluției franceze s-a numit Tocsin, un Deșteaptă-te europene din somnul tău de moarte!

Ar trebui să observăm însă că între intenție și realizare e o prăpastie. Manifestele (și Scrisoarea e un Manifest) sînt scurte, pline de conținut, ca un glonț de pulbere, și nu lungi, poliloghii de-a binelea, precum textul lui Macron.

Punctul de plecare e corect.

Uniunea Europeană, pentru că de Uniune e vorba și nu de continentul european, care nu se limitează la UE, ci cuprinde și Ucraina, Republica Moldova, ba chiar și Rusia și Turcia, se află în pragul dezastrului. Rînd pe rînd, partidele eurosceptice prind putere electorală. Țări precum Ungaria, Polonia, Italia critică, ba chiar denunță Bruxellesul. Din cîte de vede, în rîndul rebelelor n-am trecut România. Și nu pentru că aș vrea să polemizez cu propaganda TeFeListă împotriva PSD, ci pentru că eu nu văd în bombănelile PSD la adresa Bruxellului o viziune suveranistă, ca în cazul partidului lui Orban, ci pur și simplu o șmecherie prin care baronii vor să fie lăsați să fure.

Brexitul a fost însă semnalul cel mai puternic al crizei în care se află proiectul european.

De cum s-a anunțat Brexitul, Birocrații de la Bruxelles, birocrații de lux precum Juncker, Timmermans, au declarat că UE are nevoie de reforme radicale. Reforme cerute de realitățile care au dus la Brexit. Pentru că, în ciuda propagandei bolșevice duse de Birocrații de la Bruxelles și a filmelor proaste despre acest mare eveniment, Brexitul are drept principală cauză situația de Criză de sistem din Uniunea Europeană. Au trecut de atunci trei ani. Dinspre Bruxelles n-a venit nici măcar o adiere de reformă. Și ar fi trebuit să se treacă neîntîrziat la reforme. Sensul acestora? Scrie Radu Portocală în cartea sa care abordează și Criza UE:

„Sînt ani buni de acum de cînd fostul dizident Vladimir Boukovsky arăta asemănările ideatice dintre Uniunea Europeană și fosta Uniune Sovietică: o amplă birocrație ineficace pe care toată lumea trebuie să o iubească. Ca și pe vremuri la Moscova, se spune la Bruxelles în zilele noastre: «Noi știm că este bine pentru dumneavoastră!» Și față de o asemenea certitudine, toată lumea trebuie să tacă și să accepte. Doar că, vrînd să impui altora propria concepție despre bine, ajungi să disprețuiești libertatea celorlați. Niște fleacuri, cui îi pasă cînd este în joc «marele vis european»? Dar care vis?

De multă vreme există un decalaj prea mare între această structură arhaică și realitate. Ea nu mai poate convinge în primul rînd, pentru că nu a realizat nimic convingător. Pretutindeni în Europa alegătorii și-au arătat neîncrederea față de Uniunea Europeană prin voturile pe care le-au acordat în mare număr partidelor suveraniste. Față de acest lucru, a spune, așa cum fac aproape toți oamenii politici – și dl. Macron printre ei, uimitor de încrezător într-un viitor indescifrabil – că avem nevoie de mai multă Europă, dovedește fie inconștiență, fie dispreț pentru voința popoarelor.”

Brexitul, revolta ungurilor, a polonezilor, a italienilor, a francezilor care voteză pe Marine Le Pen, a estonienilor, care au votat un partid eurosceptic, au drept temei transformarea treptată a UE într-o nouă Uniune Sovietică. Tovarășii de la Kremlin denunțau orice tentativă a țărilor din Est de a-și apăra interesele drept naționalism. Ei invocau internaționalismul ca stare de spirit obligatorie pentru lagărul socialist, dar prin asta ei înțelegeau supunerea necondiționată la interesele Moscovei. Birocrații de la Bruxelles invocă europenismul pentru a putea promova interesele Germaniei, noul Kremlin al Europei. Cine nu se supune intereselor Germaniei e taxat de naționalist, de populist. Ungaria s-a confruntat cu dezastrul care a fost trecerea pe teritoriul său a hoardelor de emigranți stimulate de Angela Merkel. Cînd Victor Orban a vrut să-și apere țara de hoardele care voiau să ajungă în Germania, unde evident, n-aveau să umple autostrăzile, n-aveau să calce în picioare terenurile agricole, Victor Orban a fost acuzat de naționalism. Vă mai amintiți? Cînd România a refuzat Planul Valev, prin care noi urma să fim culegători, în timp ce nemții urmau să fie muncitori de înaltă calificare, Moscova ne-a acuzat de naționalism.

Reformele cerute de Criza UE merg în direcția unei mari libertăți a țărilor membre, a unei mari democrații în UE, astfel încît Uniunea să fie Europeană și nu Sovietică, dar mai ales a dispariției Birocrației de lux, a Birocrației care, pentru a-și justifica existența, născocește reguli aberante, a căror îndeplinire trebuie s-o verifice ea.

Plecînd de la realitatea Crizei, ce propune Macron?

Măsuri menite să transforme UE în Uniunea Sovietică!

Nevoii de debirocratizare, nevoii de mai mare democrație, de curmare a tutelei mărunte, de luare în seamă și a intereselor naționale, Macron le răspunde cu mai multă birocrație, cu înființarea unor instituții care ar fi stîrnit invidia lui Brejnev:

O poliție de frontieră comună și un oficiu european de azil, un Consiliu European de securitate internă.

Îți vine să te freci la ochi.

În toată Uniunea Europeană cetățenii plătitori de taxa și impozite bombăne față de puzderia de instituții de la Bruxelles, multe fără alt rost decît acela de a asigura privilegii de lux unor politicieni mediocri în țările lor.

Iar Emmanuel Macron propune pentru salvarea Uniunii noi instituții inutile, toate centraliste, toate bugetivore.

Dar nu numai atît.

După ce s-a zbătut să impună francezilor o lege stalinistă, cea a fake news-urilor, Emmanuel Macron propune un fel de KGB la nivelul UE:

„Propun să se creeze o Agenție europeană de protecție a democrațiilor care va furniza tuturor Statelor membre experți pentru a proteja procesul electoral împotriva atacurilor cibernetice și a manipulărilor. În acest spirit de independență, va trebui de asemenea să interzicem finanțarea partidelor politice europene de către puterile străine. Trebuie să interzicem, prin reguli europene, orice discurs de ură și de violență pe Internet, deoarece respectul persoanei umane este fundamentul civilizației și demnității noastre.”

Ce înseamnă discurs de ură și violență?

Cine deosebește între dezvăluirea adevărului incomod pentru ordinea stabilită și discursul de ură și violență?

Sînt întrebări asemănătoare celor de pe vremea cenzurii comuniste.

Cenzura interzicea discursul contrarevoluționar.

Ce însemna discursul contrarevoluționar stabilea Partidul. Și acesta în funcție de politica de moment.

Pe vremea lui Stalin, discursul contrarevoluționar era cel care critica stalinismul.

Pe vremea lui Hrușciov, era cel care nu critica stalinismul.

Ar fi trebuit poate să închei zicînd că Scrisoarea lui Macron e un eveniment nefericit al Europei de azi.

Închei precizînd că e un eveniment fericit. Fără această Scrisoare, cetățenii Europei n-ar fi știut de cît de aerieni sînt prin raportare la realități Liderii Marilor Puteri Europene de azi.”

foto>hepta