Ion Iliescu, pentru Gândul: „M-a mirat că Ponta l-a pus ministru pe Rus și i-am spus-o și lui”
Ion Iliescu continuă să critice decizia lui Victor Ponta de a-l numi pe Ioan Rus ministru al Internelor. Imediat după ce Rus și-a anunțat demisia, Iliescu a comentat, pentru gândul, că a fost „mirat” atunci când Victor Ponta a venit cu propunerea, iar această mirare i-a transmis-o atunci și premierului.
Întrebat de gândul ce crede că l-a determinat pe ministrul de Interne, Ioan Rus, să demisioneze de la conducerea ministerului, președintele de onoare al PSD a răspuns:
„Eu cu Rus n-am vorbit nici măcar o dată de când a fost numit ministru. Ușor nu i-a fost nici lui, mai ales în această incertitudine de natură statistică. Dar eu nu-l judec pe Rus. Pe mine m-a mirat când Ponta l-a pus ministru. Și i-am spus-o și lui. Atunci ce să mai vorbim?!” a declarat Iliescu pentru gândul.
La începutul lunii mai, liderul PSD declara în exclusivitate pentru gândul că nu este foarte încântat de numirea lui Ioan Rus la șefia Internelor.
„Personal n-aș fi optat pentru această soluție. Nu mă încântă numirea lui Rus la Interne. Dar Ponta l-a susținut, iar răspunderea pentru această numire o va purta tot el” spunea Ion Iliescu atunci.
Președintele de onoare al PSD a căzut victimă, în 2005, unui joc de culise, „instrumentat” de grupul de la Cluj, atunci când a pierdut conducerea partidului în favoarea lui Mircea Geoană; în fruntea disidenței s-a aflat atunci chiar Ion Rus.