Ion Ștefan, după ce a fost acuzat că nu și-a plătit impozitul la casă: Am greșit, dar aștept și de la baronul PSD Oprișan să își scoată la iveală bunurile

Ion Ștefan, după ce a fost acuzat că nu și-a plătit impozitul la casă: Am greșit, dar aștept și de la baronul PSD Oprișan să își scoată la iveală bunurile
Publicat: 28/10/2019, 22:47

„Legea este lege pentru toată lumea! Am greșit, îmi recunosc greșeala și voi remedia situația, voi plăti tot ceea ce este de plătit la Primăria Focșani pentru casa în care locuiesc. Am acționat cu bună credință, an de an am achitat sumele care mi-au fost transmise de Primărie. Nu sunt dintre cei care să apeleze la artificii birocratice pentru a scăpa basma curată. (…) Și dacă legea este aceeași pentru toată lumea, aștept și de la baronul PSD Marian Oprișan -mama mea sunt eu- să își scoată la iveală bunurile și să le treacă în declarația de avere pentru a-și plăti dările pentru domeniul întins pe multe hectare în care locuiește în apropiere de Focșani”, a scris Ion Ștefan, pe Facebook.

Deputatul liberal a povestit cum a ajuns în situația de a fi acuzat că nu și-a plătit impozitul pentru casă.

„Am început construcția casei în anii 2000, dar nu am mai realizat recepția lucrărilor, lucru pe care îl voi face cu celeritate. Este o situație despre care acum am aflat și voi întreprinde toate demersurile pentru a o remedia. Sunt un bun contribuabil la bugetul statului, în calitate de antreprenor am plătit taxe și impozite care însumează, numai pe ultimii cinci ani, 97.146.293 lei! Pe lângă acestea voi achita și sumele care vor rezulta din calculul retroactiv al impozitului pe locuință, chiar dacă nimeni din primărie nu a constatat în cei 19 ani care s-au scurs până acum această neregulă”, a subliniat Ștefan.

Primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a declarat luni că Ion Ștefan ar figura în evidențele municipalității cu o casă de 94 de mp edificată pe un teren de 910 mp, casa construită ulterior nefiind declarată la primărie, astfel că deputatul s-ar fi sustras de la plata taxelor și impozitelor aferente locuinței nou construite.

Ion Ștefan este propus de PNL la Ministerul Dezvoltării, în Guvernul Orban.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor