Prima pagină » Știri politice » Iordache, replică pentru președinte: „E o gogoriță asta cu Comisia de la Veneția. CCR nu va avea ce să spună din nou”

Iordache, replică pentru președinte: „E o gogoriță asta cu Comisia de la Veneția. CCR nu va avea ce să spună din nou”

Iordache, replică pentru președinte: „E o gogoriță asta cu Comisia de la Veneția. CCR nu va avea ce să spună din nou
Detalii pe Gândul

„E foarte bine că mai există un control. CCR nu va avea ce să spună din nou”, a declarat Iordache. 

El a susținut că președintele Iohannis este într-o „ disperată campanie electorală”, iar sesizarea Comisiei de la Veneția este „o gogoriță” 

„Atâta timp cât cele două legi au trecut prin filtrul Curții Constituționale, președintele nu face decât să-și continue campania electorală. Îl vedem că se află într-o disperată campanie electorală pentru octombrie 2019″, a spus Iordache.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că retrimite la Curtea Constituțională legile Justiției și sesizează Comisia de la Veneția. Șeful statului a făcut apel la judecătorii constituționali să nu se grăbească în a da o soluție și să colaboreze cu magistrații europeni. 

„Am decis să trimit întregul pachet înapoi la CCR și în paralel să sesizez Comisia de la Veneția. Fac apel către CCR de a nu se grăbi și a conlucra cu organismul european. Sunt convins că judecătorii CCR vor avea toată deschiderea pentru un demers care își propune să asigure respectare principiilor și valorilor europene în România”, a declarat șeful statului. 

Iohannis a comentat că, în opinia sa, „în mod evident, în forma în care se prezintă acum, pachetul legislativ de modificare a legilor justiției nu corespunde nici exigențelor unui stat de drept și democratic, așa cum Constituția României”. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit