Joe Biden promite că nu-și va GRAȚIA fiul după ce a fost condamnat pentru deținerea ilegală a unei arme de foc pe durata consumului de droguri
Președintele american Joe Biden susține că nu-l va grația pe fiul său Hunter. La începutul acestei săptămâni, Hunter Biden a fost găsit vinovat pentru deținerea ilegală de arme de foc la momentul când consuma droguri.
Președintele, aflat la summitul G7 din Italia, spune că este „mândru” de fiul său în vârstă de 54 ani, dar va fi nevoit să accepte verdictul juriului. Hunter Biden ar urma să primească o sentință dură pe 9 octombrie pentru deținerea ilegală de arme când era dependent de droguri și pentru fraudă fiscală. Fiul președintelui american riscă 25 ani de închisoare cu executare, deși ar putea primi o condamnare mai blândă.
Laptopul lui Hunter Biden provoacă cel mai mare scandal prezidențial de la Watergate și Sexgate
Scandalul în care este implicat fiul președintelui a debutat în 2020, în timpul campaniei electorale de atunci. Potrivit Fox News, sunt 10.000 de fotografii care datează din anii 2008-2019, găsite în laptopul abandonat al lui Hunter Biden și găsit într-un atelier de reparat calculatoare, au fost publicității. Fotografiile îl surprind pe fiul lui Joe Biden (în acel interval, era vicepreședinte al SUA și senator) în ipostaze indecente: gol și drogat, întreținând contacte sexuale cu prostituate și mânuind un pistol în timp ce era sub efectele drogurilor.
Hunter se confruntă și cu acuzația penală de nouă capete de acuzare pentru presupusă evaziune fiscală după ce a plătit servicii sexuale pe banii firmei sale. În rechizitoriu se spune că fiul președintelui și-ar fi cheltuit banii pe „droguri, escorte, hoteluri de lux, proprietăți de închiriat, mașini exotice, îmbrăcăminte și alte obiecte de natură personală, pe scurt, totul, în afară de taxele lui”. Cheltuielile sale s-au ridicat la aproximativ 1 milion de dolari în 2016, 1,4 milioane de dolari în 2017, 1,8 milioane de dolari în 2018 și 600.000 de dolari în 2019. El ar fi plătit 10.000 dolari pentru un abonament la un club de sex și striptease.
Numele fiului președintelui figura și într-un scandal legat de Burisma, dar s-a dovedit a fi o acuzație falsă al unui fost informator FBI. Fiul președintelui ar fi mințit în completarea formularelor de achiziționare a armelor între anii 2008 și 2019 că „nu consuma sau nu era dependent de droguri”. Fotografiile au generat cel mai mare scandal în care este implicată o familie prezidențială de la scandalul sexual dintre fostul președinte democrat Bill Clinton și stagiara Monica Lewinski. Republicanii au folosit fotografiile într-o campanie electorală de denigrare a candidatului democrat Joe Biden în 2020.
Joe Biden este mândru de fiul său, dar promite că nu-l va grația
„Sunt extrem de mândru de fiul meu Hunter. Și-a depășit dependența de droguri, este unul dintre cei mai străluciți și mai decenți bărbați pe care îi cunosc”, a spus Biden în timpul unei conferințe de presă pe durata summitului G7.
„Sunt mulțumit că nu voi face nimic – am spus că voi respecta decizia juriului. Voi face asta. Și nu-l voi grația”, a adăugat el pentru CNN.
Președintele a promis că nu-l va grația nici pe contracandidatul său, fostul președinte Donald Trump, dacă acesta va fi condamnat pentru fraudă fiscală.
Cea mai faimoasă achitare prezidențială din istorie a fost în 1974, după scandalul Watergate
Ultima grațiere notabilă din partea unui președinte american a fost cea a vicepreședintelui Gerald Ford în anul 1974. La preluarea mandatului prezidențial după demisia lui Richard Nixon din cauza scandalului Watergate, Ford l-a grațiat pe Nixon, fostul președinte fiind iertat de toate acuzațiile.
Fostul președinte era implicat într-o campanie ilegală de spionaj și sabotaj asupra unui birou al Partidului Democrat. 69 de persoane implicate au fost inculpate și alte 48 de persoane, printre care oficiali de top ai administrației Nixon, au fost condamnate.
Fotografiile din laptopul lui Hunter Biden se pot vedea aici: NUCLEARĂ în America! Fiul lui Joe Biden, fotografii indecente și film compromițător, cu o săptămână înainte de alegeri! GALERIE FOTO