Judecătorul Dana Gîrbovan: Grav e că la nivelul Guvernului, printr-o atitudine servilă, se acceptă recomandări eronate

Principalele declarații ale Danei Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR):

„Subordonarea ierarhică a SIIJ față de Procurorul General al PICCJ este evidentă și rezultă din lecturarea textelor legale precitate, unele menționate, însă în mod paradoxal ignorate, chiar în cuprinsul observațiilor formulate de Comisia Europeană”.

„Problema cu rapoartele instituțiilor europene – GRECO, MCV, Comisia Europeană – nu este doar cu privire la falsele și nefondatele argumente aduse contra SIIJ, ci și cu modul vădit partizan, neprofesionist și subiectiv în care relatează situații de fapt din justiția din România și apoi le evaluează pentru a trage concluzii”.

ACTUALITATE Un tânăr a MURIT, după ce s-a aruncat de pe un pod din zona autostrăzii Lugoj-Deva. Acesta anunțase pe social-media că vrea să se SINUCIDĂ

23:10

ÎN OPOZIȚIE Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: „Îl cunosc personal pe Crin Antonescu. Cred că această coaliție și-a asumat un risc”

22:59

„Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a făcut obiectul unei campanii susținute de dezinformare, pe plan intern și extern, iar susținerea că SIIJ nu s-ar afla sub autoritatea Procurorului General a fost unul dintre falsele argumente folosite în această campanie”.

Redăm mai jos interviul integral cu Dana Gîrbovan, președintele UNJR:

MEDIAFAX: În punctul de vedere formulat de Comisia Europeană se arată, așa cum precizați în scrisoare, că SIIJ nu se supune autoritățîi procurorului general al PICCJ. De ce considerați că a apărut această eroare? Ce semnale a primit Comisia în acest sens și de unde?

Dana Gîrbovan: Acest argument fals, promovat atât de unele asociații profesionale cât și la nivel instituțional prin Ministerul Justiției și Guvernul României, demonstrează că ne aflăm în epoca post-adevăr, în care faptele și argumentele nu mai contează, ci dacă un neadevăr este spus suficient de des și de mulți, acesta ajunge să fie acceptat că adevăr și stare de fapt reală, inclusiv la nivelul Comisiei Europene. Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a făcut obiectul unei campanii susținute de dezinformare, pe plan intern și extern, iar susținerea că SIIJ nu s-ar afla sub autoritatea Procurorului General a fost unul dintre falsele argumente folosite în această campanie.

Controlul ierarhic al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție asupra SIIJ rezultă clar atât din Constituție, cât și din Legea 304/2004.

Prezint pentru referință o serie de articole din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară care demonstrează fără dubiu faptul că SIIJ este parte a Ministerului Public, că este o secție în cadrul PICCJ și că procurorii SIIJ sunt subordonați Procurorului General al PICCJ:

„Art. 62 alin. (1) Ministerul Public își exercită atribuțiile în temeiul legii și este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Art. 65 alin. (1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului respectiv.

Art. 70 alin. (2) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ajutat de un prim-adjunct și un adjunct.

Art. 72 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție exercită, direct sau prin procurori anume desemnați, controlul asupra tuturor parchetelor.

Art. 75 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are în structură secțîi conduse de procurori-șefi, care pot fi ajutați de adjuncți. În cadrul secțiilor pot funcționa servicii și birouri conduse de procurori-șefi.

Art. 88 1 alin. (1) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se înființează și funcționează Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție […].

(5) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență apărute între Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public.

Art. 88 2 alin. (1) Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție își desfășoară activitatea potrivit principiului legalitățîi, al imparțialitățîi și al controlului ierarhic.”

După operaționalizarea Secției, dosarele cu magistrați de la toate parchetele, inclusiv DNA și DIICOT, au fost trimise la SIIJ. DNA, însă, este structura cu personalitate juridică distinctă și autonomă în cadrul PICCJ, situată în ierarhie deasupra unei secții din cadrul PICCJ.

Se ajunsese astfel în situația în care soluțiile sau măsurile luate anterior existenței SIIJ de către procurori DNA, unii cu funcție de conducere, nu mai puteau fi cenzurate de nimeni, pentru că procurorii din SIIJ nu erau „ierarhic superiori” acestora, iar alți procurori nu mai aveau competență să investigheze magistrați. S-a ajuns, prin urmare, la un blocaj ce a necesitat o intervenție legislativă urgență, pentru a clarifica aceste aspecte.

Așa au apărut modificările aduse articolului 88 1 prin OUG 7/2019, care a fost introdus alin. 6 ce prevedea: „Ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la «procurorul ierarhic superior» în cazul infracțiunilor de competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin acesta se înțelege procurorul șef al secției, inclusiv în cazul soluțiilor dispuse anterior operaționalizării acesteia.”

Acest text de lege trebuie interpretat în coroborare cu restul normelor amintite. A scoate din context acest text de lege și a-l prezența singular, fără restul dispozițiilor ce îl însoțesc, pentru a justifica că SIIJ este în afară controlului Procurorului General este o dovadă a modului complet denaturat în care Secția a fost prezentată instituțiilor europene.

Subordonarea ierarhică a SIIJ față de Procurorul General al PICCJ este evidentă și rezultă din lecturarea textelor legale precitate, unele menționate, însă în mod paradoxal ignorate, chiar în cuprinsul observațiilor formulate de Comisia Europeană.

MEDIAFAX: Este menținerea SIIJ de natură să creeze impresia unui fenomen de corupție la nivelul magistraților, așa cum punctează Comisia Europeană? Care sunt argumentele care combat aceste afirmațîi?

Dana Gîrbovan: Argumentele juridice nu se pot întemeia pe „impresii”, ci pe date și fapte.

Datele și faptele arată următorul lucru:

– În 2014, printr-un ordin nepublic, procurorul-șef DNA a înființat „Serviciul pentru combaterea corupției din justiție”.
– Anchetele privind magistrații nu s-au făcut însă doar de acest serviciu, ci și de alte servicii din cadrul DNA și la nivelul structurilor teritoriale.
– În perioada 2014-2018, conform unui raport al Inspecției Judiciare, la nivelul tuturor structurilor din DNA au fost 1443 dosare în care au fost vizați 1962 judecători și 1459 de dosare vizând procurori. Dintre acestea, unele au fost ținute deschise cu anii. Într-un caz, un dosar cu un judecător a fost ținut deschis 12 ani și 6 luni, fiind clasat de DNA în perioada anterioară operaționalizării SIIJ.
– Înainte de a fi operațională SIIJ, DNA a închis pe bandă rulantă dosare – inclusiv un dosar deschis din oficiu în 2013 ce viza foști membri CSM -, fapt ce demonstrează că a fost nevoie de înființarea Secției pentru că acest tip de practică abuzivă să ia sfârșit.
– Între 2014-2018 au fost deschise din oficiu 276 dosare contra magistraților (163 dosare deschise din oficiu privind procurori și 113 dosare deschise din oficiu privind judecători). Aceasta înseamnă că în fiecare lună erau deschise din oficiu 5-6 dosare vizând magistrați.
– Dacă se raportează numărul de dosare ale judecătorilor dintr-o instanță la totalul judecătorilor din acea instanța, aflăm că aproximativ 70 din judecătorii la ICCJ, 60% din judecătorii de la Curtea de Apel Ploieșți, peste 80% din judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, 45% din cei de la Curtea de Apel Bucureșți, 40% din cei de la Curtea de Apel Iași etc. aveau dosare la DNA.

Din analiza acestor date și fapte rezultă că pentru DNA corpul magistraților a reprezentat un adevărat segment infracțional, ținut sub urmărire ani de zile. Este important de notat că din miile de dosare deschise, doar câțiva magistrați erau trimiși anual în judecată pentru corupție. În schimb, însă, foarte multe dosare erau ținute în nelucrare pe perioade îndelungate de timp, chiar și în cazuri în care era evident de la început că se impunea clasarea, plângerile împotriva magistraților fiind vădit nefondate sau chiar neindeplinind minime condiții de formă pentru a fi considerate valide.

Expresia folosită de Comisia Europeană, că prin crearea SIIJ s-ar da „impresia unui fenomen de corupție și de infracționalitate răspândit în sistemul judiciar”, o regăsim și în alte rapoarte ale instituțiilor europene, precum raportul GRECO, fiind preluată tot din argumentele manipulatoare aduse în țară contra SIIJ.

Acest pseudo-argument al Comisiei Europene demonstrează nu doar subiectivismul fățiș al acesteia, ci și ignorarea vădită a datelor factuale și statistice. Mai mult, acest pseudo-argument sfidează concluziile Plenului CSM care, în urma controlului făcut de Inspecția Judiciară la DNA, arată că: „Practicile procurorilor DNA care au instrumentat cauze cu judecători în modalitățile mai jos menționate (cele enumerate în raportul IJ, n.a.) au reprezentat forme de presiune asupra acestora, cu consecințe directe în ceea ce privește înfăptuirea actului de justiție.”

Rezultă, așadar, că pentru Comisia Europeană impresiile subiective au cântărit mai mult decât datele și faptele concrete.

MEDIAFAX: A afectat înființarea SIIJ încrederea în justiție?

Dana Gîrbovan: Încrederea în justiție a fost afectată negativ de abuzurile făcute de DNA și de interferența serviciilor în justiție, după ce acestea au fost făcute publice începând cu 2015, iar sondajele de opinie demonstrează acest lucru. Referitor la SIIJ, se poate spune că aceasta a influențat pozitiv încrederea în justiție, dacă ne raportăm la faptul că după înființarea și operaționalizarea acesteia, la începutul anului 2019, încrederea în justiție a început să crească încet.

Conform sondajului Eurobarometru făcut de Comisia Europeană pe întreg cuprinsul UE, între 2015 și 2016 încrederea în justiție în România a scăzut brusc cu 13%. A fost cea mai mare scădere de încredere într-o instituție la nivelul întregii Uniunii într-un singur an.

Încrederea în justiție trebuie însă corelată și cu încrederea în DNA, în condițiile în care justiția din România a fost identificată în plan public cu lupta împotriva corupției. Sondajele din România arată că în 2015 încrederea în DNA era de 63%, că în 2018 încrederea în DNA să se prăbușească la 30%.

Ca atare, încrederea cetățenilor în justiție și, în special, în parchete, la momentul înființării SIIJ, la mijlocul anului 2018, era deja în scădere dramatică. Sondajele din ultimele luni arată o ușoară creștere în încrederea în justiție.

Referitor la SIIJ e important de notat că un sondaj recent de opinie arată că cetățenii nu susțîn desființarea SIIJ. Astfel, 64% dintre respondenții la sondajul CURS au spus că SIIJ nu ar trebui desființată. Acest sondaj confirmă că cetățenii văd în SIIJ o garanție a independenței judecătorilor, așa cum de altfel a statuat și Curtea Constituțională.

MEDIAFAX: Cum explicați criticile la adresa SIIJ formulate de organismele europene și cum poate fi reparată imaginea structurii?

Dana Gîrbovan: Problema cu rapoartele instituțiilor europene – GRECO, MCV, Comisia Europeană – nu este doar cu privire la falsele și nefondatele argumente aduse contra SIIJ, ci și cu modul vădit partizan, neprofesionist și subiectiv în care relatează situații de fapt din justiția din România și apoi le evaluează pentru a trage concluzii. O analiză comparată a pozițiilor acestor instituții relevă erori fundamentale comune, ce se regăsesc în toate aceste rapoarte. Cel puțin o parte din acestea au ca sursă informațiile eronate transmise de autoritățile române. Având în vedere acest fapt, în iulie 2019 am solicitat Ministerului Justiției să ne comunice în copie toate rapoartele, informările, observațiile trimise experților europeni, pentru a putea verifica acuratețea acestora. Nu am primit nici un răspuns, existând o opacitate deplină a autorităților pe acest subiect.

În al doilea rând, Comisia Europeană susține în raportul MCV că „experții europeni” s-au întâlnit cu reprezentanți ai asociațiilor profesionale ale magistraților, subliniindu-se că raportul MCV pe 2019 este rezultatul unei consultări largi.

În realitate, această consultare „extinsă” nu a vizat și asociațiile profesionale și ONG-urile care au avut o abordare mai nuanțată cu privire la modificările la legile justiției, „experții europeni” consultând exclusiv asociațiile profesionale sau ONG-uri care au criticat dur aceste modificări.

Astfel, asociații profesionale precum Asociația Magistraților din România (AMR) – cea mai veche și mai mare asociație a magistraților, membră a Uniunii Internaționale a Magistraților – , Uniunea Națională a Judecătorilor din România – membră MEDEL și partener tradițional de discuții cu experții europeni – dar și Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) sau Asociația Procurorilor din România (APR), nu au mai fost invitate la întâlniri cu reprezentanțîi Comisiei Europene, de când au început să vorbească despre abuzurile din justiție și implicarea serviciilor în justiție.

Comisia și-a întemeiat, așadar, considerentele și recomandările din rapoartele MCV pe 2018 și 2019 doar pe opiniile unor asociații profesionale care îi validează tezele și prejudecățile fără rezerve, ignorând asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor care aduc critici clare și întemeiate cu privire la sistemul judiciar din România, atunci când este cazul.

În al treilea rând, rapoartele europene se citează unele pe altele, ajungându-se la un argument circular, în condițiile în care informația primară este falsă sau viciată.

Cel mai grav, însă, este că de la nivelul Guvernului României și al Ministerului Justiției, printr-o atitudine servilă, se acceptă inclusiv recomandări vădit eronate, fapt ce are consecințe negative nu doar cu privire la sistemul de justiție din România, ci și la nivel național, prin statutul pe care România și-l asumă în Uniunea Europeană.

Până la urmă, MCV este, înainte de toate, un mecanism de cooperare, nu doar de verificare, iar România ar trebui să își asume mai ferm rolul unui partener care cooperează cu altul în cadrul unui mecanism, rol care obligă Guvernul să explice de fiecare dată, onest, deschis și argumentat, care sunt erorile din cadrul rapoartelor MCV.

Dacă aceste atitudini nu se vor corecta, dacă rapoartele nu vor fi întocmite obiectiv și profesionist, dacă Guvernul României nu va ieși din poziția de simplu executant, pe care singur și-a impus-o, și nu va avea o atitudine fermă și demnă în a solicita corectarea erorilor atunci când este cazul, efectul va fi nu doar scăderea în continuare a încrederii în justiție, ci scăderea încrederii în instituțiile europene, cu consecințe de a căror gravitate se pare că puțini sunt conștienți pe deplin.