Judecătorul Ionuț Matei, cel care l-a condamnat pe Năstase, numit de Băsescu vicepreședintele Curții Supreme. Popovici, înlocuitorul lui Papici la DNA

Publicat: 20 11. 2013, 15:38
Actualizat: 20 03. 2015, 07:06

Judedcătorul Ionuț Matei, cel care a condus completul de judecată care l-a condamnat pe Adrian Năstase în dosarul „Trofeul Calității” a fost numit astăzi de președintele Traian Băsescu vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru trei ani. În această calitate Matei va conduce cel de-al doilea complet de 5 judecători în materie penală de la Curtea Supremă în paralel cu cel al Liviei Stanciu, președintele ÎCCJ. Matei a primit recent aviz pozitiv de la CSM.

Totodată, Băsescu a semnat decretul pentru desemnarea, tot pentru trei ani, a procurorului Gheorghe Popovici în funcția de șef al secției I a DNA, post care a declanșat scandalul „Papici”. Gheorghe Popovici îl va avea adjunct pe Dănuț Volintiru.

Procurorul Mariana Alexandru, fost adjunct al lui Lucian Papici, cea care a anchetat dosarele lui Năstase, va fi adjunct al Secției a II-a a DNA, condusă în prezent de Claudiu Dumitrescu.

În funcția de procuror șef al Secției militare a DNA, a fost reconfirmat generalul-maior Alexandru Ion, iar la șefia Secției judiciare care reprezintă în instanță DNA a rămas Elena-Cristina Matieșescu.

Lucian Papici a primit  astăzi avizul pozitiv al CSM pentru funcția de șef serviciu în cadrul Secției I, numirea rămânând la latitudinea președintelui.