Justiția și partidele dau marele test. CINCI „REȚETE” prin care se scurg milioane de euro din bani publici în campaniile electorale

Trei anchete penale, având ca titulari un fost ministru (Gabriel Sandu, ex-PDL), un judecător la Curtea Constituțională (Toni Greblă, fost senator PSD) și un deputat (Iulian Iancu, PSD) descriu, în linii mari, aceeași schemă. Aflat în campanie electorală, politicianul primește de la afișe „la negru” la transport pentru militanți nefacturat la partid și la „comisioane” ilegale din marile contracte cu statul. Ajuns la putere, îi numește în funcții din subordinea sa, nu pe criterii profesionale, ci politice, pe cei față de care are astfel de datorii, propagând modelul în județe, până în comune. Altora, mici sau mari oameni de afaceri, le facilitează autorizații preferențiale, în detrimentul concurenței, sau contracte cu statul.

„Beneficiile” merg de la câteva zeci până la câteva milioane de euro recuperați din bugetele locale sau naționale. Banii de campanie circulă, în acest timp, pe trasee invizibile, Autoritatea Electorală Permanentă, subdimensionată, având, potrivit legii la zi, dreptul să urmărească în campanie doar registrele contabile din luna premergătoare alegerilor, iar în acestea să verifice doar proveniența veniturilor, nu și urma cheltuielilor. Contractele încheiate în numele partidului între companii private sau de stat care nu apar, în final ca sponsori, ca și comisioanele ilegale ale contractelor cu statul au fost, în ultimii 25 de ani, subiectul a 9 dosare penale, două instrumentate în prezent în legătură cu campania PDL pentru alegerile prezidențiale din 2009 și cu cea a PSD pentru parlamentarele din 2012.

Înainte ca finanțarea partidelor să fie miercuri subiect al consultărilor de la Palatul Cotroceni, Gândul reconstituie astăzi situațiile concrete de „scurgere” a banilor electorali, datorită fisurilor legii, pe care le-a demonstrat pe parcursul campaniei prezidențiale.

Cinci căi netransparente prin care se evaporă banii

1. Lansările candidaților. Făcute cu câteva săptămâni înainte de prima zi oficială din campania electorală, cheltuielile de lansare nu există în rapoartele financiare oficiale ale partidelor. Legea obligă candidații să declare doar ce au primit și au cheltuit în campanie, strict cu 30 de zile înainte de data alegerilor.

O adevărată festivitate omagială în cazul lui Victor Ponta, un miting de proporții în cel al lui Klaus Iohannis și un marș cu 5000 de participanți, așa cum a arătat „Operațiunea poșeta și ghiozdanul” a Elenei Udrea au pus în circuit, într-un calcul rezumat al costurile vizibile de chirie, de amenajare a scenei, de promovare cu tricouri, bannere și pliante electorale, de la 50.000 de euro la 200.000 de euro fiecare. Alte câteva zeci de mii (în jur de 20.000 de euro în cazul partidelor mari) au fost „diurna” și pachetele împărțite în loc de masă, costurile de transport, suportate de fiecare filială, rămânând și azi necunoscute. Un indiciu oferă DNA, în cazul „Iancu”: pentru doar 125 dintre militanții pe care îi adusese cu doi ani înainte, tot la Arena Națională, pentru lansarea candidaților USL la alegerile parlamentare, deputatul angajase o firmă de transport din Onești care a facturat, pentru drumul dus-întors, 10.000 de lei. S.C. TRANSMOLDOVA S.R.L. nu a emis însă factura pentru PSD, ci pe numele unei alte companii, S.C. ENERGOMONTAJ IEA – SUCURSALA BUCUREȘTI S.A., care avea contracte cu statul prin Transelectrica, la care Iancu are fir direct, prin directorul general numit politic. La mitingul PSD au aprticipat, în 2012, ca și în 2014, 70.000 de oameni, aduși cu autobuze din toată țara.

Nici ENERGOMONTAJ IEA, nici TRANSELECTRICA nu apar în 2012, printre sponsorii publicați de PSD, în mod transparent, în Monitorul Oficial.

Modelul „Iancu”. Autobuzul de partid plătit indirect de stat. Grafic Gândul

Criticată de Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO) care a analizat legislația legată de finanțarea partidelor în România, ideea existenței acestor „terți”, fie companii private, fie ONG-uri asociate netransparent partidelor care le preiau cheltuielile fără să le apară în lista sponsorilor, a încercat să fei corectată în 2012 de Autoritatea Electorală Permanentă printr-un proiect de lege blocat însă prin decizie politică. Proiectul s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul AEP și a fost apoi înaintat Guvernului, fără însă să se ia o decizia de a fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și vot.

2. Strângerea de semnături. Ca și lansarea candidaților, strângerea celor 200.000 de semnături sau mai mult, cu costuri importante, ocolește registrele financiare ale partidelor întrucât are loc cu câteva luni înaintea campaniei electorale. Rezultatul: o cheltuială de 2 lei pe semnătură, de 50.000 de euro la fiecare 100.000 de semnături, așa cum calculează un fost candidat în alegeri, trece pe lângă orice bilanț financiar de campanie. Mare parte din decont îl face însă statul, printr-o metodă patentată de partidele mari pe care un insider de campanie a descris-o detaliat, pentru Gândul: „Celor implicați în strângerea de semnături li se promite, de regulă, că vor fi puși în secții în ziua votului. Legal, partidul poate să aibă un singur om pe secție, dar un partid mare cumpără și locurile alocate unui partid mic”. În indemnizațiile celor 130.000 de membri politici ai secțiilor de votare se varsă 10 milioane de euro la alegerile prezidențiale din acest an. Sunt câte 2 euro din partea fiecărui salariat din România. Detalii AICI.

Numai la alegerile prezidențiale, cei 14 candidați au răsturnat în fața scărilor Sălii Palatului, la sediul BEC, 7.021.660 de semnături, echivalentul a peste 3,5 milioane de euro. Klaus Iohannis – 2.210.000. Victor Ponta – 2.195.357. Elena Udrea – 381.902. Teodor Meleșcanu – 364.840. Monica Macovei – 328.745. Călin Popescu Tăriceanu – 279.160. Kelemen Hunor – 265.670. William Brînză – 253.858, Gheorghe Funar – 239.606. Dan Diaconescu – 237.230, Constantin Rotaru – 235.268. Corneliu Vadim Tudor – 226.815. Szilagyi Zsolt – 217.369. Mircea Amariței – 215.840.

3. Consultanții și sondajele. În aceeași categorie a cheltuielilor extra-campanie intră, în accepțiunea partidelor, și cheltuielile pe care le fac cu strategii electorali ori cu sondajele pe care și le comandă constant cu multe luni înaintea scrutinelor decisive. Contractați și cu un an înaintea alegerilor, consultanții de campanie sunt rareori plătiți în mod oficial de partid, iar cheltuielile de consultanță sunt declarate doar parțial, în luna electorală.

În 2014, social-democrații au încheiat pentru campania prezidențială a lui Victor Ponta un contract-cadru cu firma „270 Strategies” a consultantului american Mitch Stewart. În contract nu apare o sumă fixă de plată, dar suma finală poate ajunge până la „șapte cifre” în funcție de serviciile facturate pe parcurs, au declarat pentru Gândul surse din conducerea PSD. Potrivit unor surse politice, prin intermediul lui Sebastian Ghiță, Victor Ponta a primit însă în campanie și sfaturi de la Tal Silberstein, cel care i-a consiliat în trecut pe Adrian Năstase (în 2004) și pe Traian Băsescu (în 2009), fără a avea contract direct cu acesta. Tariful lui Silberstein în 2009 a fost de 4500.000 de euro.

Totodată, PSD-iștii au plătit în ultimii ani lunar, pentru mesajele zilnice oferite de consultanți staff-ului partidului, câte 2000 de euro către firma Politic Blueprint a soților Dan și Dana Sultănescu, dincolo de costurile pentru sondajele de opinie efectuate de CCSI, parte a Fundației Multimedia pentru democrație locală, o ONG condusă de Dan Sultănescu și înființată de al doilea strateg de imagine al lui Victor Ponta, Bogdan Teodorescu.

Klaus Iohannis, de cealaltă parte, a lucrat cu Felix Tătaru (GMP), nici în acest caz neexistând un contract între PDL și GMP Advertising. Liberalii și-au făcut sondajele cu CCSCC, o casă de sondare a opiniei publice din Cluj-Napoca contractată prin intermediul lui Dan Mihalache, și prin CSOP, institutul cu care PDL lucrează constant. Detaliile complete despre contractele de consultanță și costurile de sondare a opiniei publice practicate în campania pentru prezidențiale AICI și AICI.

4. Tiparnițele de partid, conectate la contracte cu statul. Pentru milioanele de afișe, de flyere, de broșuri, de tricouri imprimate și de pliante, partidele au apelat fie la mari furnizori tradiționali, fie la mici tiparnițe din țară. Ammo Print, tipografia care a pus numele lui Adrian Năstase și în 2004, într-un lot de tipărituri după „Trofeul Calității”, a fost furnizorul PSD și al PLR, partidul din spatele lui Călin Popescu Tăriceanu; la ACL, a venit cu afișele Costică Canacheu, deputat PDL și proprietar la Nei Co Grup, tipografie conectată în trecut la contracte cu statul.

Grosul materialelor de campanie, de la bannere la mesh-uri cât fațada unui bloc, s-a făcut însă în județe, pe cheltuiala unor sponsori locali care le comandă, în multe cazuri, ocolind partidul în al cărui folos sunt făcute. O rețetă uzuală prin care costurile reale de campanie sunt ascunse o reprezintă facturile subdimensionate. „Eu comand și primesc 10.000 de tricouri, dar pe factură pun 1000. Restul le trec pe caiet și când vine vremea mă plătesc într-un fel sau în altul”, a explicat pentru Gândul un lider de filială cum ajung registrele oficiale să fie complet diferite de realitatea de campanie. În final, rapoartele sunt analizate de Autoritatea Electorală permanentă însă încălcarea legii, și dacă se depistează, organizația de partid este sancționată simbolic: cu o amendă între 5.000 și 25.000 de lei.

Cazul „Greblă”, instrumentat în prezent de DNA cu ramificații în finanțarea campaniei electorale a PSD pentru alegerile parlamentare din 2012 este unul dintre exemplele la vedere despre un lot de 20.000 de afișe electorale netrecute prin niciun registru financiar de partid care s-au transformat ulterior în monedă pentru cumpărare de trafic de influență. Nici Ion Bîrcină, nici firmele sale nu apar, în 2012, printre sponsorii publicați de PSD, în mod transparent, în Monitorul Oficial.

Modelul „Greblă”. Afișe electorale la negru contra influență. Grafic Gândul

Altă rețetă este campania pe datorie. În 2009, partidele au angajat numai în luna de campanie cheltuieli restante de 17.141688 de lei, nu mai puțin de 4 milioane de euro în cazul cărora nicio autoritate nu a verificat ulterior în ce măsură sau sub ce formă au fost ele plătite. O parte dintre acești bani au fost recuperați în instanță, alte sume au fost direct recuperate, parțial, prin contracte cu statul. Detalii AICI.

5. Panotajul electoral. Evaluată de publicitari la 1,2-2,4 milioane de euro numai în București, fără a pune la socoteală costurile de tipările a marilor afișe și bannere care au sufocat campania electorală, promovarea pe panouri stradale a candidaților la prezidențiale din 2014 se declară, la final, doar parțial. Un motiv este acela că marii jucători din outdoor au, de la finalul anului 2013, importante conexiuni politice, fiind legate pe de o parte, de Sebastian Ghiță (PSD), sub influența căruia se află Euromedia și Affichage România, primele două companii, însumând peste 40% din piață, pe de alta de Vlad Moisescu și de Dan Cristian Popescu, recent cooptați în PDL, prin fuziunea acestuia cu ILR și FC.

Niciuna dintre companiile care le expun nu dezvăluie nici sumele pe care campaniile publicitare politice le livrează spre outdoor, nici discounturile oferite clienților politici față de cei comerciali. Partidele, la rândul lor, fac, în cel mai bun caz, un contract național confidențial și mai multe locale, lăsând negocierea prețurilor în țară pe seama primarilor, aceiași spre care distribuitorii de publicitate se îndreaptă atunci când vor un amplasament nou pe domeniul public sau un contract de asociere prin care, pentru un număr de 5-6 ani, așa cum se întâmplă la Timișoara, să nu plătească chirie.

Un al doilea motiv este lipsa de reglementare din outdoor, amânată, din aceleași interese politice, prin ordonanță de urgență. Lucrul acesta face ca, pe o piață de 30 de milioane de euro anual, numai din facturile oficiale, să existe zeci de mii de panouri neautorizate și pentru care nu se plătesc taxe la stat, clandestinitate de pe urma căreia publicitatea electorală a beneficiat din plin. Cât se întoarce, în realitate, la stat din această mare afacere, puteți citi AICI.

Marile probleme ale legii românești

Niciunul dintre partide, fie că s-a aflat la Putere sau în Opoziție, nu și-a asumat în ultimii 25 de ani o lege finanțării electorale care să asigure tansparența donațiilor prin obligația de a fi făcute exclusiv prin transfer bancar, dar mai ales a cheltuielilor, „externalizate” prin fiscurile actualului cadru normativ.

Votată în 2006, chiar înainte de intrarea României în UE, legea 334 a finanțării partidelor obligă politicienii la transparență minimală, dar permite, în continuare, păstrarea unor informații la secret: contractele de campanie, sursa împrumuturilor raportate, oficial, ca datorii, relațiile cu fundațiile care susțin ca terți diverse cheltuieli, chiar numărul de materiale de propagandă tipărite, anunțat doar la AEP, nu și public. În România se pot face încă donații confidențiale dacă valoarea lor nu depășește 8500 de lei, iar lista sponsorilor mari se publică abia în luna martie a anului care survine alegerilor. Ca unică autoritate de control, AEP se rezumă la a verifica doar lista cheltuielilor și a donațiilor făcute după începerea oficială a campaniei electorale, în timp ce banii rulați înainte de partid cu același scop pot fi, eventual, controlați prin sondaj. O analiză completă a hibelor legislative, ca și propunerea PSD de a legaliza împrumuturile acordate partidelor, trecându-le la secret pe cele sub 400 de salarii minime, puteți găsi AICI.

Consecința actualei legi a finanțării partidelor și a campaniilor electorale este rezumată de procurorii DNA în dosarul Microsoft, unul dintre cele mai mari dosare de corupție din România din ultimii ani: cercetat pentru luare de mită de 2,7 milioane de euro în schimbul deblocării contractului de licențiere, fostul ministru al Comunicațiilor din guvernele Boc1 și Boc 2, Gabriel Sandu, descrie cum banii au luat calea partidului, contribuția sa finală atingând 5 milioane de euro. Legal, limita donațiilor pentru o persoană fizică este de aproximativ 170.000 de lei, iar pentru companii de 425.000 de lei.

Oficial, Gabriel Sandu nu apare deloc printre sponsorii PDL din 2009, cu un an înainte, în 2008, când și-a susținut financiar și campania pentru parlamentare, donând, cu chitanță, o sumă infimă față de cea evaluată în fața procurorilor: 12.300 de lei. Contribuțiile despre care vorbește sub jurământ fostul ministru, mai mari decât întreaga sumă declarată de PDL la finalul întregii campanii pentru Traian Băsescu, au fost, în aceste condiții, în afara celor legale, o practică atât la vârful, cât și la baza partidelor.

Modelul „Sandu”. Donații ilegale din „comisioanele” contractelor cu statul. Grafic Gândul

Iohannis cheamă partidele la consultări. „Trebuie să existe o marjă pentru partide, dar finanțarea să devină transparentă”

La rândul lor, candidații închid de cele mai multe ori ochii la modul în care le sunt finanțate campaniile. Întrebat de Gândul în preziua alegerilor care sunt principalii cinci finanțatori ai campaniei sale, actualul președinte al României, Klaus Iohannis s-a arătat dezinteresat de acest amănunt. „Habar n-am și nici nu mă interesează”, a răspuns el.

În opinia lui Iohannis, actualul sistem de finanțare este netransparent. „Eu pot să vă spun că, în calitate de președinte al României, voi propune o discuție amplă despre modul în care se realizează finanțarea campaniilor electorale în România. Fiindcă așa nu, cum este acum nu mi se pare transparent, nu mi se pare trasabil și nu mi se pare contabil. După părerea mea, finanțarea unei campanii trebuie stabilită în așa fel încât să existe, totuși, o marjă de manevră pentru partide politice – evident, un partid mare trebuie să aibă posibilități să se manifeste altfel decât un mini-partid -, dar finanțarea trebuie să devină transparentă, realistă și să existe clar posibilitatea de de a urmări de unde vine finanțarea de unde vine, unde merge și cum se pune în practică finanțarea”, a spus el.

Finanțarea campaniilor și a partidelor ar urma să fie, alături de modificarea legii electorale, printre subiectele consultărilor președintelui cu partidele parlamentare de miercuri de la Palatul Cotroceni.