Kelemen apără inițiativa cetățenească privind Ținutul Secuiesc: Nu este nimic ilegal, nimic imoral
Întrebat, sâmbătă, de presă, la finalul ședinței CRU a UDMR de la Târgu Mureș ce părere are despre inițiativa cetățenească privind autonomia Ținutului Secuiesc, Kelemen Hunor a spus că inițiatorii nu au făcut nimic ilegal, pentru că altfel proiectul nu apărea în Monitorul Oficial, relatează corespondentul MEDIAFAX.
„Acest proiect a mai fost în Parlament și nu s-a întâmplat nicio nenorocire, este la început de procedură, nu știm dacă va ajunge în Parlament sau nu fiindcă urmează procedura de adunat semnături, după aceea merge la CCR și abia după ce trece de Curte ajunge în Parlament. Și putem discuta când ajunge în Parlament. Dar este conform legii, orice om dacă mai găsește 9 persoane poate să facă astfel de demersuri pentru foarte multe domenii, inclusiv modificarea Constituției, nu au făcut nimic ilegal, altfel nu ar fi fost publicată în Monitorul Oficial. Nu este nimic ilegal, nimic imoral, nimic ieșit din comun, acest proiect a mai fost în Parlamnet acum foarte mulți ani când parlamentarii au depus ca și inițiativă legislativă. E mult prea devreme să comentăm ce și cum va fi în Parlament”, a spus liderul UDMR.