Prima pagină » Știri politice » Kelemen Hunor, șah la Ponta: „UDMR va analiza joi rămânerea la guvernare”

Kelemen Hunor, șah la Ponta: „UDMR va analiza joi rămânerea la guvernare”

Kelemen Hunor, șah la Ponta: „UDMR va analiza joi rămânerea la guvernare
ULTIMA ORĂ

„Joi vom avea o ședință a Consiliului permanent, unde vom analiza rezultatul alegerilor și, bineînțeles, acolo vom analiza și ceea ce trebuie să facem în perioada imediat următoare. Guvernarea pentru noi și pentru mine niciodată nu a fost un scop în sine, este o posibilitate, este un instrument pentru a pune în aplicare un proiect politic, un program politic sau parte dintr-un proiect politic. (…) Într-un an electoral, nici guvernarea nu e foarte-foarte strălucită nici pentru noi, nici pentru alții. Deci, vom face o analiză și, dacă guvernarea nu este pentru oameni, nu este pentru comunități, atunci nu are rost să stăm la guvernare, dacă nu poți să aduci beneficii pentru oameni”, a declarat Kelemen Hunor.

Hunor a spus că UDMR a preferat să amâne discuția cu privire la alegerile prezidențiale pentru a evita luarea unei decizii „la cald”. „2015 este un an extrem de important – începe pentru noi absorbția fondurilor europene pentru perioada 2014 – 2020, e un an preelectoral. Din păcate, România merge din campanie în campanie. Deci, din acest punct de vedere, sigur, și pentru noi, și pentru celelalte formațiuni politice lucrurile sunt extrem de complicate și extrem de delicate. Dar vom face o analiză la rece. Nu am făcut această analiză în prima săptămână și imediat după alegeri pentru că mie nu-mi place să luăm o decizie la cald. Trebuie să înțelegem și noi ceea ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, ce mesaje sunt purtate în aceste voturi pentru noi, cei care nu am participat în turul doi, și vom lua o decizie sper corectă”, a mai spus Hunor.

 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și