Prima pagină » Știri politice » Kelemen Hunor: Se poate gândi o etapizare în ceea ce privește reducerea TVA, de la 24 la 22 sau 21%

Kelemen Hunor: Se poate gândi o etapizare în ceea ce privește reducerea TVA, de la 24 la 22 sau 21%

Kelemen Hunor: Se poate gândi o etapizare în ceea ce privește reducerea TVA, de la 24 la 22 sau 21%
Kelemen Hunor: Se poate gândi o etapizare în ceea ce privește reducerea TVA, de la 24 la 22 sau 21%

„S-ar putea să ne gândim la o etapizare a reducerii TVA, important este să fim prudenți, important este să nu punem în pericol ceea ce am realizat în anii care au trecut, pentru că aici a fost un sacrificiu comun și sacrificiul cetățenilor nu trebuie aruncat la coș, nu ar fi corect, nu ar fi normal. De aceea, eu cred că se poate gândi la o etapizare în ceea ce privește reducerea TVA, de la 24 la 22 sau la 21 și să vedem dacă bugetul rezistă, dacă veniturile nu scad, dacă se poate fiscaliza o anumită parte a economiei care nu este fiscalizată, prin reducerea TVA, dacă putem într-adevăr să accesăm și suntem în stare să accesăm fondurile europene pentru investiții, pentru că aici avem o problemă, noi nu folosim aceste fonduri europene pentru investiții, atunci putem să trecem la etapa a doua a reducerii TVA”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit RFI.

Liderul UDMR a mai afirmat că Guvernul trebuie să vină cu cifre exacte la consultările pe care le va avea cu partidele parlamentare, reamintind că atât guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, cât și alți „oameni lucizi” au fost de părere că reducerea bruscă a TVA cu cinci puncte procentuale ar crește deficitul bugetar.

„Trebuie să vină ori ministrul de Finanțe ori premierul și trebuie să ne arate cu cifre exacte, cu venituri, cu cheltuieli și cu proiecția pentru următorii doi ani, cel puțin, că nu există nici un risc. Eu nu pot să spun în acest moment că există sau nu există, dar sunt voci, de la guvernatorul Băncii Naționale până la alți oameni lucizi, care spun că ar exista totuși un risc destul de mare, dacă noi reducem brusc TVA cu cinci puncte procentuale, să nu avem veniturile necesare, să crească deficitul bugetar și așa mai departe”, a spus Kelemen Hunor, citat de RFI.

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, în contextul discuțiilor privind reexaminarea Codului Fiscal, că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, astfel încât Taxa pe Valoarea Adăugată să fie redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 și la 19%, de la 1 iulie.

PNL propune partidelor parlamentare data de 17 august pentru consultări pe tema macrostabilității economice.