Kelemen Hunor: UDMR nu e de acord cu retragerea candidaturii Roșiei Montane pentru includerea pe lista UNESCO
„E o discuție extrem de importantă și sensibilăl. România, anul trecut, Guvernul Cioloș a mai retras un dosar de la UNESCO în ultimă fază, înainte de votul de la Adunarea Generală, deci nu ar fi o noutate. Fiindcă unii au spus că nu se poate retrage”, a declarat, pentru RFI, liderul UDMR.
Kelemen Hunor susține că nu aprobă nici modul în care ministrul Culturii din Guvernul Cioloș a depus candidatura în ultimele zile de mandat, dar nici varianta premierului Mihai Tudose de a retrage dosarul de la UNESCO.
„Nu neaparat retragerea dosarului rezolvă o problemă, cum nici înaintarea dosarului în ultima clipă nu cred că a fost un gest extrem de bine pregătit din partea Ministerului Culturii, fiindcă Ministerul Culturii a trimis, nu Guvernul (Guvernul Cioloș n.r.). Dar e o discuție mult mai serioasă decât să ne pronunțăm într-o singură propoziție că e bine sau nu e bine. E bine să păstrăm acel patrimoniu, categoric. Acel patrimoniu mondial, unic, din acest punct de vedere eu cred că prima responsabilitate asta este. După aceea putem discuta restul”, a adăugat liderul UDMR.
În viziunea sa, România nu ar trebui să plătească despăgubiri către Gabriel Resources, compania canadiană care a dat Bucureștiul în judecată la Curtea de Arbitraj de la Washington, cerând despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari.
Declarațiile liderului UDMR vin în contextul în care premierul Mihai Tudose declara, recent, că va încerca retragerea candidaturii Roșiei Montane pentru includerea pe lista UNESCO, declarându-se nemulțumit de faptul că România nu mai poate exploata zăcăminte dacă zona va deveni arie protejată.
În urma acestor declarații, membrii ONG-ului Alburnus Maior au anunțat proteste mâine la Bucureși, Cluj, Iași și în alte orașe.