Kelemen: Nu este bine ca o alianță politică să aibă peste jumătate plus unu din voturi în Parlament
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că nu este bine ca în România o formațiune sau o alianță politică să aibă peste jumătate plus unu din voturi în Parlament, deoarece este nevoie încă de un echilibru, de o reprezentare foarte echilibrată a tuturor segmentelor societății românești.
Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, referitor la declarațiile liderului PNL, Crin Antonescu, legate de miza alegerilor parlamentare pentru USL, că nu crede că românii au uitat cum era când un partid politic, la începutul anilor 1990, avea majoritatea absolută, peste două treimi, și când „s-au întâmplat lucruri urâte și nenorociri, cu consecințe foarte negative asupra evoluției României”.
„Pe mine nu mă mai surprinde nicio declarație a lui Crin Antonescu. Am observat că de la o vreme încoace pe domnul Antonescu îl enervează și îl deranjează prezența maghiarilor în România, prezența UDMR pe scena politică, dar acest lucru îl caracterizează pe domnul Antonescu și în niciun fel pe maghiarii din România și pe reprezentantul legitim al maghiarilor în România. Nu cred că românii au uitat cum era când un partid politic, la începutul anilor 1990, avea majoritatea absolută, peste două treimi. Atunci s-au întâmplat lucruri urâte și nenorociri pentru România, care au avut consecințe foarte negative asupra evoluției României. Nu este bine în această regiune și nici în România ca o formațiune politică, ca o alianță politică, să aibă peste jumătate plus unu din voturi în Parlament, totuși la noi încă este nevoie de un echilibru, este nevoie de o reprezentare foarte echilibrată a tuturor segmentelor societății românești”, a spus Kelemen.
Președintele UDMR a avertizat că un om politic trebuie să se gândească la toate variantele care pot apărea după alegeri, inclusiv la faptul că USL ar obține sub 50 la sută din voturi.
„Doleanța lui Crin Antonescu, să aibă peste două treimi din Parlament, este un lucru care nu trebuie prea mult comentat, dar s-ar putea să apară o altă situație, când are un pic sub 50 la sută, și atunci lucrurile se vor complica și un om politic trebuie să se gândească la toate variantele posibile, care la un moment dat pot apărea pe scena politică imediat după alegeri”, a afirmat Kelemen Hunor.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că miza parlamentarelor din acest an o constitutie obținerea a cel puțin două treimi din numărul membrilor viitorului Parlament, astfel încât modificarea Constituției să nu se realizeze prin negocieri cu UDMR.
Antonescu a susținut, cu ocazia lansării candidaților USL de la Sinaia, că miza alegerilor parlamentare din 9 decembrie nu o mai constituie obținerea a 50% plus unu din numărul senatorilor și deputaților din viitorul legislativ.
El a susținut că este nevoie de „toate voturile posibile”, astfel încât USL să nu fie obligată să accepte condiționări din partea UDMR pentru o viitoare modificare a Legii fundamentale.
„Ne trebuie aceste voturi pentru a nu depinde, să zicem, de UDMR care să vină cu cine știe ce pretenții”, a justificat președintele PNL.
„Avem nevoie de foarte multe voturi, de cât mai multe voturi, de toate voturile care se pot corect și democratic obține, pentru că nu e vorba doar de miza lui 50% plus un vot, ci este vorba de miza a două treimi dintre voturile din Parlament”, a susținut Antonescu.
El a precizat că USL are nevoie de „toate aceste voturi pentru a nu depinde, să zicem de UDMR, care poate veni cu cine știe ce revendicări și a ne condiționa să putem face aceste schimbări în Constituție, ca să putem avea o majoritate cât mai solidă, cât mai reprezentativă”.