„Premierul va ajunge, mai devreme sau mai târziu, în situația în care va trebui să termine cu guvernarea, cu daune mult mai mari pentru țară, decât dacă ar face-o acum. Ar fi fost mai bine dacă ar fi renunțat acum la guvernare, dar decizia este una personală”, a declarat Kelemen pentru portalul maghiar „Maszol.ro”.
Kelemen a spus că nu cunoaște dosarul lui Ponta, motiv pentru care nu vrea să comenteze acuzațiile aduse împotriva acestuia, însă consideră că premierul și Guvernul au ajuns într-o situație „imposibilă”.
În opinia liderului maghiar, Ponta „se izolează” în politica națională și în economie, astfel că posibilitatea unei bune guvernări nu mai există.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins, luni, cu 18 voturi „împotrivă”, 7 „pentru” și o abținere, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta și pentru infracțiunea de conflict de interese. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaților a fost dezbătut marți, în ședința de plen a Camerei.
Din totalul de 387 de deputați, la ședința de marți au fost prezenți 351, numărul voturilor valabil exprimate fiind același. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru „proiectul de hotărâre privind respingerea cererii de începere a urmăririi penale” a lui Victor Ponta , iar 120 de voturi au fost „împotrivă”.
Întrucât s-a întrunit majoritatea simplă, decizia Camerei Deputaților a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru șeful Guvernului.
În urma votului din plenul Camerei Deputaților, președintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta.
Într-o declarație transmisă de Administrația Prezidențială la scurt timp de la votul din Camera Deputaților, președintele Klaus Iohannis spune că Parlamentul nu ar trebui să obstrucționeze actul de justiție și că regretă că astăzi coaliția de guvernare a impus o decizie în sens contrar și s-a transformat într-un scut de protecție pentru Victor Ponta.
„Îmi mențin punctul de vedere conform căruia Parlamentul nu ar trebui să obstrucționeze actul de justiție. Regret faptul că astăzi coaliția de guvernare a impus o decizie în sens contrar. Regret, totodată, faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecție pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale. Este o dovadă de maximă iresponsabilitate și de sfidare la adresa cetățenilor faptul că parlamentarii ce alcătuiesc majoritatea împiedică justiția să-și facă datoria, sunt dispuși să distrugă instituția Parlamentului, așa cum ar trebui ea să funcționeze într-un stat de drept și să afecteze imaginea României pentru a salva politic o singură persoană”, spune Klaus Iohannis, într-o declarație transmisă de Administrația Prezidențială la scurt timp de la votul din Camera Deputaților, care a menținut raportul Comisiei Juridice, de respingere a începerii urmării penale a premierului Ponta și pentru infracțiunea de conflict de interese.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputaților avizarea urmăririi penale pe numele premierului și pentru conflict de interese.