Klaus IOHANNIS: Suntem profund îngrijorați și întristați de pierderile de vieți omenești cauzate de inundațiile severe din SPANIA

Publicat: 30 10. 2024, 13:32
Actualizat: 30 10. 2024, 13:47

Klaus Iohannis își exprimă îngrijorarea față de „pierderile de vieți omenești și de devastările cauzate de inundațiile severe din Spania”.

Furtuna DANA violenta care lovește estul Peninsulei Iberice a provocat o tragedie de mari dimensiuni. 63 de morți și zeci de dispăruți au fost deja confirmați din cauza inundațiilor care au devastat Comunitatea Valencia și o parte din Castilla-La Mancha.

Într-un mesaj pe rețeaua X, șeful statului transmite sprijinul României pentru poporul spaniol.

Suntem profund îngrijorați și întristați de pierderile de vieți omenești și de devastările uriașe cauzate de inundațiile severe din Spania

România este alături de Spania 🇪🇸 în aceste vremuri dificile. Sincere condoleanțe familiilor și prietenilor victimelor, scrie președintele Iohannis pe X.

Cel puțin 62 de oameni au murit și zeci sunt dați dispăruți în urma inundațiilor în sud-estul Spaniei, a anunțat miercuri guvernul regional din Valencia, citat de El Pais. O femeie în vârstă de 88 de ani a murit din cauza inundațiilor în Mira (Cuenca), transmite La Marca.

Aceasta este o cifră provizorie deoarece încă nu se poate ajunge în multe zone afectate de furtună, astfel încât numărul victimelor ar putea crește.

Imaginile din orașul Valencia arată puhoaie de apă care inundă străzile, dărâmând ziduri și maturând mașinile parcate.

Mulți oameni cer ajutor de la rețelele de socializare, prinși în mașini, drumuri, case și locuri de muncă, după o noapte de coșmar, conform sursei citate.

CITEȘTE ȘI: