Klaus Iohannis a convocat CSAT / Consiliul a dispus măsuri de întărire a Forțelor Armate Române

Publicat: 21 02. 2024, 08:56
Actualizat: 21 02. 2024, 15:12

This browser does not support the video element.

UPDATE 15.00

CSAT a dispus măsuri de întărire a Forțelor Armate Române

Principala temă abordată în cadrul CSAT a fos „grava situație de securitate din regiunea Mării Negre și implicațiile pentru România”.

La doi ani de la declanșarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, situația de securitate din vecinătatea estică a României continuă să fie amenințată de atacurile Rusiei asupra orașelor și infrastructurii ucrainene, soldate cu numeroase victime și pagube materiale.

Pentru țara noastră, situația de război din statul vecin menține riscurile de incidente care pot afecta teritoriul și cetățenii României, precum și pericolele în ceea ce privește siguranța navigației în Marea Neagră din cauza minelor în derivă și a acțiunilor ostile ale Rusiei se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Astfel, Consiliul a analizat măsurile interne luate pentru protejarea integrității teritoriului și a populației României, precum și acțiunile suplimentare care se impun, în contextul războiului de la graniță.

CSAT a decis continuarea demersurilor diplomatice în vederea încetării de către Rusia a agresiunii militare, precum și menținerea eforturilor de susținere multidimensională a Ucrainei.

În pregătirea Summitului NATO de la Washington, D.C., România va continua să colaboreze cu aliații pentru asigurarea unei posturi NATO de descurajare și apărare robuste și eficiente, pentru creșterea prezenței aliate în țara noastră, precum și pentru sprijinirea partenerilor vulnerabili din regiune, în special Republica Moldova.

Progresele înregistrate în domeniul planificării apărării

În CSAT a fost analizat și aprobat Raportul privind progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special în ceea ce privește derularea programelor de înzestrare și a demersurilor de creștere a gradului de încadrare, precum și retenția personalului care contribuie la implementarea țintelor de capabilități asumate în cadrul procesului NATO de planificare a apărării și reducerea deficitelor identificate de autoritățile NATO.

La nivelul Alianței, există o nouă abordare a planificării apărării și, în acest sens, Raportul aprobat în reuniunea de miercuri prezintă modul în care aliații pot coopera pentru identificarea capabilităților pentru ciclul următor de planificare.

Obiectivul este alinierea planificării apărării cu planificarea operațională, cu integrarea priorităților naționale, inclusiv a celor care nu sunt incluse în pachetul actual de capabilități.

Planurile României pentru dezvoltarea capabilităților sunt reflectate corespunzător în Directiva de planificare a apărării 2023 și în Programul Armata României 2040.

Ambele documente sunt susținute de un angajament politic național care permite României să îndeplinească cerințele de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, din care 20% pentru înzestrare.

Securitatea cibernetică la nivelul instituțiilor

Membrii Consiliului au evaluat și activitatea desfășurată în domeniul securității cibernetice la nivelul instituțiilor competente ale Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023, precum și principalele obiective pentru anul 2024.

În contextul multiplicării amenințărilor cibernetice, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, dar și al dezvoltării exponențiale a tehnologiilor emergente, au fost analizate măsurile multidimensionale adoptate în cursul anului 2023 de către instituțiile cu atribuții în consolidarea rezilienței cibernetice a României.

De asemenea, au fost aprobate o serie de acțiuni prioritare pe care să le aibă în atenție Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, în anul 2024, menite să contribuie la dezvoltarea sistemului național de securitate cibernetică și la consolidarea capabilităților de prevenire, descurajare, inclusiv printr-o abordare proactivă, adecvată cadrului internațional de cooperare în domeniu.

 

Știrea inițială

Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru miercuri, 21 februarie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Reuniunea va avea loc la Palatul Cotroceni.

Subiectele de pe agenda CSAT

Săptămâna trecută, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Iohannis a convocat această şedinţă, care se va desfăşura începând cu ora 13:00.

Sursa citată a precizat că pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:

  • evoluţii privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi implicaţii pentru România;
  • progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special privind derularea programelor de înzestrare şi demersurile de creştere a gradului de încadrare, precum şi retenţia personalului;
  • un raport privind activitatea desfăşurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023;
  • raportul CSAT privind activitatea desfăşurată anul trecut.

„În cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, a mai informat Administraţia Prezidenţială.

Ultimul CSAT, în octombrie 2023

Precedenta şedinţă a CSAT a avut loc pe 12 octombrie 2023.

Pe ordinea de zi a reuniunii au fost subiecte referitoare la:

  • consumul de droguri sau alte substanţe stupefiante de către tineri sau elevi – risc major la adresa siguranţei individuale şi naţionale;
  • evoluţiile privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei – implicaţii pentru România;
  • planul de înzestrare a Armatei României 2024 – 2033.

Ministerul Apărării Naţionale a prezentat un set de măsuri concrete pentru creşterea capacităţii de supraveghere aeriană, detecţie şi intervenţie, în funcţie de situaţie, în regiunile din proximitatea obiectivelor ucrainene vizate de atacurile ruse.

Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2024 – 2033 a fost aprobat, programele fiind reanalizate în contextul războiului din Ucraina.