Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis a fost primit pe covorul roșu de Emmanuel Macron la Palatul Élysée. Președintele participă la Sommet de Francofonie

Klaus Iohannis a fost primit pe covorul roșu de Emmanuel Macron la Palatul Élysée. Președintele participă la Sommet de Francofonie

Klaus Iohannis a fost primit, vineri, la Paris, pe covorul roșu la Palatul Élysée de Emmanuel Macron. Președintele României a participat la dineul găzduit de Președintele Republicii Franceze în onoarea șefilor de delegații cu ocazia Sommet de Francofonie. Cu puțin înainte, Klaus și Carmen Iohannis au fost surprinși de repoteri intrînd de mână într-un hotel din Paris, relatează Obsevator. Nu au fost declarații.

Klaus Iohannis, va participa în perioada 4-5 octombrie 2024, la Sommet-ul Francofoniei, care va avea loc în Republica Franceză. Cea de a XIX-a Conferință la nivel înalt a șefilor de stat sau de guvern ai celor 88 de state membre cu drepturi depline, membre asociate și observatoare ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) se va desfășura sub titulatura „Creează, inovează și întreprinde în limba franceză” („Créer, innover, entreprendre en français”).

Participarea Președintelui României la această sesiune a Sommet-ul Francofoniei reprezintă o oportunitate de evidențiere a contribuției țării noastre la efortul global de transformare și adaptare a multilateralismului, efort care privește și OIF, într-un context marcat de provocări majore la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, informează oficial instituția prezidențială.

România va promova propriile priorități în ceea ce privește situația politică și de securitate din spațiul francofon, reflectate în Rezoluția care va fi adoptată cu prilejul reuniunii.

În contextul Sommet-ului Francofoniei, Președintele României va participa la o masă rotundă având ca temă integrarea tinerilor francofoni pe piața muncii și la o dezbatere privind prioritățile politice din spațiul francofon. Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis va prezenta viziunea de ansamblu a României privind perspectivele multilateralismului și rolul OIF, cu accent pe răspunsul la provocările globale actuale, și, de asemenea, pe importanța acordată educației în limba franceză și inserției profesionale a tinerilor francofoni.

De asemenea, Klaus Iohannis, va pleda pentru consolidarea Francofoniei universitare și științifice, care reprezintă una dintre contribuțiile majore ale țării noastre la nivelul organizației, în favoarea mobilității educaționale și profesionale a tinerilor vorbitori de limbă franceză din întreg spațiul francofon.

Citiți și: Cuplul Iohannis, cazat la hotelul Le Bristol din Paris. REACȚIA premierului Marcel Ciolacu: Cheltuielile trebuie DESECRETIZATE

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele