Klaus Iohannis critică noul Cod Fiscal: „Aflați în prag electoral, trebuie să înțelegem distanța dintre tentația politică și realitatea economică”
This browser does not support the video element.
După o discuție cu guvernatorul BNR, Mugusr Isărescu, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre ce înseamnă o economie sănătoasă și cum ar putea România să aibă parte de ea. În opinia sa, noul Cod Fiscal, pe care încă nu l-a promulgat, are câteva probleme. Reducerea unor taxe, despre care spune că este utilă, nu trebuie să pună în pericol alte beneficii.
„Istoria recentă arată că nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumătăți de măsură, mai ales când acestea atentează la aspirațiile noastre de libertate și prosperitate pe termen lung. Aș putea invoca, drept exemplu, noul Cod fiscal, pe care chiar zilele acestea îl analizez, pentru a decide asupra oportunității promulgării sale. Nu știu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod fiscal ar revoluționa finanțele României, prin simpla reducere a unor impozite. Cred că n-ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci și maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanțelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflați totuși în prag de an electoral, trebuie să înțelegem distanța dintre tentația politică și realitatea economică”, a declarat Iohannis, la BNR.
De altfel, președintele susține că românii trebuie să renunțe la iluzii și că este nevoie de o nouă abordare economică. Iohannis a dat exemplul Greciei, a cărei economie „s-a bazat pe deficite și datorii publice”, adică „dezechilibre care trebuie corectate profund”.
În timp ce premierul Victor Ponta s-a lăudat, în diverse rânduri, cu creșterea economică, șeful statului susține că „progresul României nu trebuie să aibă doar o alură cantitativă, statistică și prin rate înalte de creștere”. „Atunci când sunt obținute ușor se pot pierde la fel de ușor”, a avertizat el.
„Economia pare construită, în continuare, în jurul bugetului de stat, ceea ce explică de ce românii așteaptă ca multe lucruri să vină, în continuare, de la stat sau prin intermediul statului. Este nevoie ca întreprinderile de stat să își corecteze dezechilibrele, care trădează indisciplină financiară și management defectuos. Încă nu este târziu, în acest sens, să înțelegem necesitatea regândirii rolului statului, prin întărirea prezenței sale instituționale și restrângerea prezenței sale economice. Altfel nu vom putea spera la europenizarea României, la dezvoltarea unei clase de mijloc puternice, care este indicatorul autentic al dezvoltării economice”, a mai spus Iohannis.
Amintim faptul că noul Cod Fiscal a fost adoptat de Camera Deputaților, forul decizional în acest caz, pe 24 iunie 2015, fiind trimis spre promulgare. Președintele are la dispoziție 20 de zile pentru a o promulga sau pentru a o trimite înapoi la Parlament pentru reexaminare.