Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis, după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament: Voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare. Acum se cere maturitate și responsabilitate

Klaus Iohannis, după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament: Voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare. Acum se cere maturitate și responsabilitate

Klaus Iohannis, după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament: Voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare. Acum se cere maturitate și responsabilitate
Președintele Klaus Iohannis / Sursa foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a susținut marti, de la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii, declarații  de presă, după căderea Guvernului condus de Florin Cîțu. Primul pas este ca șeful statului să convoace la consultări partidele, pentru desemnarea unui nou premier. Iohannis a anunțat că va convoca aceste consultări abia săptămâna viitoare, pentru că este nevoie de maturitate și responsabilitate politică.

„Trist, dar adevărat. Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de astăzi este cuvântul criză. Valul 4 al pandemiei ne-a lovit rău. Suntem într-o criză a prețului la energie. Ce s-au gândit unii politicieni: să mai adauge o criză a guvernării, Astăzi a fost votată o moțiune care a avut succes, deci Guvernul a picat. În ultimele luni s-au spus foarte multe lucruri în politică, majoritatea urâte. Situația a fost generată de politicieni cinici, unii purtând masca reformismului, alții clamând grija pentru români. Dincolo de declarații: USR a fost parte din coaliție, a plecat din guvern și a votat moțiunea împreună cu PSD și AUR. Astea sunt faptele. Restul este discurs politic sau demagogie. Suntem în situația de a găsi o soluție, România trebuie guvernată- pandemie, criza la electricitate, vine iarna. Este nevoie de soluții și este momentul pentru decizii mature din partea politicienilor și a partidelor. Pentru a da timp partidelor să se întrunească în forurile interne și să vină cu o abordare matură, voi convoca consultări abia săptămâna viitoare”, spune președintele.

Moțiunea de cenzură depusă de PSD a fost dezbătută și votată marți în plenul reunit al Parlamentului. După o ședință de aproape trei ore, moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”, ale parlamentarilor PSD, USR PLUS și AUR.

 

Cabinetul Cîțu este al șaselea guvern al României post-decembriste care pică prin moțiune de cenzură. Scorul este unul istoric: 281 de voturi. Toți cei 281 de parlamentari prezenți au votat „pentru”. Până acum, recordul era deținut de Executivul condus de Ludovic Orban, care a fost demis, în februarie 2020, cu 261 de voturi. Pentru căderea Guvernului Cîțu era nevoie de cel puțin 234 de voturi.

Primul pas este ca președintele Klaus Iohannis să convoace la consultări partidele, pentru crearea unei majorități care să susțină un nou guvern.

Constituția nu prevede însă un termen în care președintele trebuie să facă propunerea de premier. Cel nominalizat însă pentru funcția de prim-ministru are termen de 10 zile de la desemnare pentru a merge în Parlament pentru votul de încredere.

Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să plece în această seară la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană (UE) – Balcanii de Vest, care vor avea loc în Slovenia, la Brdo, marți și miercuri.

 

 

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și