„Nu am discutat (n.r.: despre cazul Sebastian Ghiță), dar l-am întrebat auzind că sunteți interesați, și mi-a spus ca nu știe. Nu e treaba președinților să se ocupe de cei care care fug de justiția românească”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
La rândul său, Aleksandar VuÄić, președintele Serbiei, a spus că l-a întrebat pe ministrul Justiției din țara sa și așteaptă un răspuns.” Nu am prea multe date în acest sens, dar organizațiile juridice se ocupă de această chestiune. Când președintele m-a întrebat, am întrebat și eu ministrul Justiției din Serbia și vom primi în cursul zilei de azi un răspuns”, a declarat Aleksandar VuÄić.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, la finalul lunii decembrie, că se va deplasa în Serbia și va discuta cu omologul său sârb despre extrădarea lui Sebastian Ghiță, precizând însă că nu poate fi vorba în niciun fel de o grăbire a anchetei.
Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017, în timp ce se plimba pe o stradă, împreună cu fratele său. La legitimare, Ghiță a prezentat un act de identitate și un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat polițiștilor actele reale.
În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care polițiștii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiță conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe polițiști. Ulterior, mașina lui Ghiță a fost găsită la locuința sa, astfel că polițiștii au crezut că doarme.