Klaus Iohannis, despre scandalul Mircea Băsescu: Situația mi se pare EXTREM DE GRAVĂ, trebuie lămurită DE URGENȚĂ
Klaus Iohannis reacționează la scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial.
„Situația mi se pare extrem de gravă și în interesul statului trebuie lămurită de urgență de instituțiile abilitate”, a declarat liderul PNL, pentru Gândul.
Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele președintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare și că șeful statului ar fi știut despre acest demers.
Înregistrările au fost difuzate în prezența lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor „suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta” legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influență.
Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuții ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii și celor care le-au pus la dispoziție, de Mircea Băsescu și Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele președintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversația, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, și nu apare în filmare.
Materielele audio-video au fost prezentate în șase secvențe distincte, între care realizatorul emisiunii și invitații săi au subliniat că acestea ar releva acuzația de trafic de influență adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuțiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel și Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.