Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis: Experții nu sunt convinși că o testare în masă aduce un rezultat palpabil – VIDEO

Klaus Iohannis: Experții nu sunt convinși că o testare în masă aduce un rezultat palpabil – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi seara, că experții în sănătate nu sunt convinși că testarea în masă ar putea avea rezultatele dorite. El a explicat de ce nu se ia în calcul un asemenea scenariu.

Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă dacă în România se ia în calcul un scenariu care presupune testarea în masă, aşa cum face Slovacia, preşedintele a explicat de ce rezultatele acesteia ar putea deveni irelevante.

„Slovacia este singura ţară care şi-a propus un astfel de demers, premierul slovac ne-a informat. Experţii nu sunt convinşi că o testare în masă aduce un rezultat palpabil. Dintr-un motiv foarte simplu: noi doi dacă ne testăm acum şi rezultatul este negativ, oricare dintre noi dacă nu are mare grijă este posibil să ia boala mâine şi atunci rezultatul testului a devenit irelevant”, a afirmat Klau Iohannis.

Acesta spune că autorităţile aşteaptă să vadă rezultatele din Slovacia şi concluziile care pot fi trase.

„OMS nu recomandă testarea în masă, ci recomandă testarea în baza unor anchete epidemiologice, aşa cum se întâmpla la noi. Dar aşteptăm să vedem ce aduce această testare în masă din Slovacia şi dacă pot fi trase concluzii de acolo, atunci putem să ne facem o gândire”, a mai spus preşedintele.

În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 7.733 de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2.

Iohannis: Nu luăm în calcul amânarea alegerilor

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu ia în calcul amânarea alegerilor, deși ne apropiem de 8.000 de cazuri de Covid-19 pe zi, iar specialilștii spun că în curând vom ajunge la 10.000 de cazuri pe zi.

Nu luăm în calcul amânarea alegerilor. Experții nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor. Putem să vedem și în lume ce se întâmplă. Chiar astăzi au loc alegeri în SUA, o țară mult mai rau lovită de pandemie. Nu putem să ne lovim de un anumit număr, ci trebuie să vedem ecoluția în întreg, să luăm acele măsuri care permit controlul extinderii parlamentului și atunci alegerile vor fi posibile.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele