Klaus Iohannis la aniversarea Curții de Conturi: Monitorizarea fondurilor structurale – linie vitală de dezvoltare economică a României

Publicat: 18 09. 2024, 11:06
Actualizat: 18 09. 2024, 11:21

This browser does not support the video element.

Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României, subliniind importanța istorică a instituției și contribuția sa esențială la modernizarea statului român. Șeful statului și-a început discursul cu o remarcă la adresa lui Alexandru Ioan Cuza, fondatorul Curții de Conturi.

Acum 160 de ani, înțelegând că integritatea și responsabilitatea financiară sunt piloni fundamentali pentru orice stat modern, Alexandru Ioan Cuza a pus bazele unei autorități care avea să devină un simbol al maturității statale și al progresului pentru națiunea noastră. Curtea de Conturi a fost, de la bun început, expresia dorinței de a construi un stat bazat pe principii solide, în care utilizarea resurselor publice să fie guvernată de corectitudine, eficiență și transparență, a declarat Iohannis.

Klaus Iohannis a evidențiat și rolul din ce în ce mai important pe care Curtea de Conturi îl joacă în contextul actual.

Este esențial ca această instituție să fie un reper de profesionalism, mai ales având în vedere fondurile europene și finanțele publice care susțin dezvoltarea României.

Referindu-se la provocările cu care se confruntă România, președintele a subliniat că stabilitatea și securitatea țării depind de o administrare transparentă și eficientă a resurselor interne.

În fața unor crize multiple, eficiența și integritatea modului în care sunt gestionate resursele devin obligatorii pentru competitivitatea și reziliența națională, a avertizat Iohannis.

În încheiere, președintele României a făcut apel la necesitatea unor politici economice coerente, în special în contextul gestionării fondurilor europene până în 2030:

Oportunitatea imensă a acestor fonduri trebuie lipsită de riscul unei gestionări slabe, care ar putea adânci problemele structurale.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu: Presupun că Iohannis nu dorește să CANDIDEZE pe listele PSD. Și nici PSD-ul să-l primească