KLAUS IOHANNIS: Lucrurile au luat-o RAZNA, nu suntem pregătiți pentru preluarea președinției CONSILIULUI UE! Necesitatea politică este ÎNLOCUIREA Guvernului Dragnea-Dăncilă
„Trebuie să menționez o mare îngrijorare pe care o am, cu toate că nu vă privește direct. E vorba de anul 2019, când România va prelua președinția Consiliului UE, o poziție extrem de onorantă și de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea e că nu suntem pregătiți pentru așa ceva. Acum câteva săptămâni am spus că vom face față rezonabil, numai că între timp lucrurile au luat-o razna, la Guvern nu se mai înțeleg care sunt persoanele responsabile, persoanele care ar trebui să se ocupe de asta demisionează sau sunt demiși. Cred că și acum, în ultimul moment, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democrației românești care este Guvernul Dragnea-Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare și implicare în afacerile europene. Aceste lucruri sunt foarte grave”, a declarat Klaus Iohannis, la ședința Adunării Generale a Asociației Municipiilor din României.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și-a dat demisia din funcție vineri. Demisia vine cu mai puțin de două luni de preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. Victor Negrescu era responsabil cu proiectul de pregătire și exercitare a președinției rotative a Consiliului UE de către România.
Negrescu: Tot procesul de pregătire a Președinției României la Consiliul UE este în grafic
Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu a declarat duminică, pe Facebook, că tot procesul de pregătire a Președinției României la Consiliul UE este în grafic atât politic, cât și logistic. El l-a criticat pe Eugen Teodorovici pentru declarațiile sale de sâmbătă.
„În așteptarea discuțiilor din interiorul partidului menționez cele trei obiective pe care le-am propus la începutul mandatului de ministru delegat pentru afaceri europene: Consens politic și național în privința afacerilor europene și a mandatului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene [obiectiv atins prin aprobarea în unanimitate în comisiile de resort din Parlamentul României a priorităților noastre dar și prin aprobarea la nivel de guvern, cu 25 de avize pozitive, a documentului de orientare strategică. Mai exact muncă de echipă și bună colaborare cu toată lumea.], democratizarea și transparentizarea accesului la informația europeană [obiectiv atins prin consultările cetățenești privind viitorul UE organizate în toată țara. Mai exact totul a fost transparent iar discuțiile cu oamenii au fost esențiale.] și o nouă atitudine în domeniul afacerilor europene [obiectiv atins prin crearea Trioului România-Germania-Franța și preluarea Președinției Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. Mai exact prestigiul țării a fost apărat acolo unde am putut contribui.]”, a scris pe Facebook Victor Negrescu.
El menționează că cel mai important lucru este că tot procesul de pregătire a Președinției României la Consiliul UE este în grafic atât pe dimensiunea politică cât și logistică.
„Am mai spus public că am pregătit totul cu o echipă de specialiști foarte bine pregătiți în așa fel încât să nu depindă lucrurile de un demnitar sau altul. Totul este deja gata în măsura în care nu se doresc schimbări majore față de planurile aprobate de Guvernul României sau de Consiliul interministerial privind Președinția Consiliului UE prezidat de Primul ministru. Interesant este că acum două zile activitatea noastră era considerată ca fiind foarte bună, cu rezultate. Rămâne de analizat dacă atacarea cu agresivitate în presă la doar câteva minute după ce un zvon a apărut miraculos pe surse, a unui coleg de Guvern și de partid este normală și o reală dovadă de colegialitate și susținere. Am spus-o încă din momentul în care am părăsit funcția de europarlamentar pentru această responsabilitate: Nu am mize personale! Este o onoare pentru mine să reprezint România”, a adăugat Negrescu.
Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene apreciază că președinția la Consiliul Uniunii Europene este a României, a tuturor românilor, nu a unui ministru delegat.
„Pentru acest lucru este nevoie de un efort național și nu este prima dată când o spun. Facem politică pentru idei în care credem, pentru oamenii pe care dorim să îi reprezentăm, pentru idealurile pe care le avem pentru viitor. Vineri când am plecat de la birou am lăsat totul la zi și pregătit pentru următoarea săptămână de lucru. Dorința mea este ca proiectul să aibă continuitate. Parcursul european al României trebuie să continue. Și benevol aș lucra pentru România la un proiect atât de important dacă se dorește acest lucru. Poate de aceea programul nostru de voluntariat a fost atât de popular. Idealurile pe care le-am exprimat, în calitate de Președinte-coordonator național al PES activists România, o structură cu peste 10.000 de membri și simpatizanți social democrați interesați de politica europeană, și în consecință de membru BPN al Partidului Social Democrat de mulți ani, rămân aceleași”, a conchis Victor Negrescu.
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a evocat public, sâmbătă, o discuție dintre el și Victor Negrescu.
„Ieri (vineri-n.r.) la finalul ședinței de Guvern a fost o discuție legată de ultimele etape, măsuri de parcurs pentru ca noi să fim cu totul gata pentru președinția de anul viitor. O discuție deschisă, normal, cum trebuie să fie într-o echipă și legată de participarea poate într-un număr mai mare alături de miniștrii Finanțelor și cel al Fondurilor Europene a domnului Negrescu la astfel de întâlniri, așa cum e și normal pentru că asta este structura, așa sunt discuțiile. Asta a fost discuția. Din păcate, văd că domnul Negrescu a luat-o personal și dă dovadă că nu înțelege ce înseamnă o echipă, lucrul în echipă, mai ales când vorbim de președinția de anul viitor. Au mai fost discuții și e normal să se discute. A fost discuția asta și apoi am văzut și eu pe știri faptul că și-a dat demisia și chiar mă surprinde pentru că rolul era de a dovadă că e mediator și iată că atmosfera e că mă supăr, îmi iau jucăriile și plec. Totuși e un gest care, în prag de președinție și mai ales în prag de anumite acțiuni de săptămâna viitoare , erau niște întâlniri la Strasbourg, la Bruxelles la nivel de miniștri și asta este acuma”, a spus la Antena 3 Teodorovici.