Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis merge la Vilnius, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări / „Întărirea REZILIENȚEI în regiune e o necesitate vitală”

Klaus Iohannis merge la Vilnius, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări / „Întărirea REZILIENȚEI în regiune e o necesitate vitală”

Klaus Iohannis merge la Vilnius, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări / „Întărirea REZILIENȚEI în regiune e o necesitate vitală”

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa joi, 11 aprilie 2024, la Vilnius, Republica Lituania, la cea de-a noua ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M), anunță Administrația Prezidențială.

În cadrul reuniunii, liderii statelor participante vor analiza modul în care Inițiativa trebuie să se dezvolte și să se adapteze, în contextul regional complex, inclusiv în relaționarea cu partenerii din vecinătate, dar și la nivel global, precum și în ceea ce privește impulsionarea investițiilor și implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază ale Inițiativei – transport, energie, digital.

Președintele Klaus Iohannis va pleda pentru eficientizarea în continuare a Inițiativei și obținerea de rezultate concrete, în special în ceea ce privește îmbunătățirea conectivității strategice regionale pe axa Nord-Sud. De asemenea, va evidenția relevanța în creștere a I3M și potențialul său valoros, inclusiv în contextul în care tot mai multe state din regiune și la nivel global își manifestă interesul pentru implicarea în această platformă, se arată în comunicat.

Președintele României va aborda, totodată, perspectiva stimulării conectivității cu Ucraina și Republica Moldova, ambele fiind state participante asociate ale Inițiativei, ca urmare a deciziilor luate la Summitul de la București.

Iohannis va sublinia că întărirea rezilienței regiunii, în ansamblul său, este o necesitate vitală în contextul geopolitic actual. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis va evidenția, în special, valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea și Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăți mobilitatea militară și reziliența în domeniul infrastructurii din regiune.

Inițiativa celor Trei Mări oferă o platformă generoasă de colaborare între state membre UE și state non-UE, cu beneficii inclusiv în creșterea calității vieții cetățenilor acestora și a stimulării oportunităților de cooperare multidirecțională.

Președintele României a găzduit, în septembrie 2023, precedenta ediție a Summitului I3M, în cadrul căreia a fost adoptată o Declarație Comună substanțială, care a constituit un reper important pentru viitorul și dezvoltarea Inițiativei.

La București, Grecia a devenit cel de-al 13-lea stat participant la Inițiativă, iar Ucraina și Republica Moldova au obținut calitatea de state asociate.

CITEȘTE ȘI:

Citește și