Klaus Iohannis, mesaj de ziua Veteranilor de Război: ,,Sacrificiul lor rămâne permanent în conștiința noastră”
Președințele țării, Klaus Iohannis, a transmis, luni, un mesaj cu ocazia zilei Veteranilor de Război, punctând că ,,sacrificiul lor rămâne permanent în conștiința noastră, prin amintirile care încă sunt transmise din generație în generație și prin memorialele dedicate eroilor noștri în localități din întreaga țară.”
Sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război este prilejul de a ne reafirma adeziunea la principiile și la înaltele idealuri naționale și umane, pentru că memoria colectivă despre marile încercări din istoria neamului nostru ne dau forța să consolidăm coeziunea și identitatea națională, să fim fermi în combaterea xenofobiei, a rasismului și a extremismului și să promovăm deschis valorile democrației reprezentative și pluraliste, precum și respectul și toleranța față de diversitatea etnică și culturală, a notat Klaus Iohannis, printr-un comunicat remis de administrația prezidențială.
Șeful statului a mai adăugat că le mulțumește veteranilor de război pentru curajul și dăruirea de a servi țara cu onoare și demnitate, atât în timp de război, cât și în timp de pace.
Alături de respect și recunoștință, datorăm veteranilor noștri și angajamentul de a continua lupta lor pentru protejarea valorilor care ne definesc ca națiune și pentru atingerea intereselor strategice ale țării noastre, ca parte a marii familii europene și a comunității euro-atlantice, a mai punctat Iohannis.
De asemenea, Iohannis a mai precizat că ,,acum, când Europa se confruntă cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei, trebuie să acționăm mai mult ca oricând pentru ca valorile democratice, statul de drept și ordinea mondială bazată pe reguli să prevaleze în fața manifestărilor extremiste, autocratice și a folosirii forței în relațiile internaționale”.
În acest context dificil, transmit un gând bun către membrii forțelor noastre armate și ai tuturor instituțiilor din sistemul național de securitate, care își îndeplinesc responsabilitățile, ca parte a eforturilor NATO și UE, de asigurare a securității țării și de protejare a intereselor noastre strategice. De altfel, participarea activă a militarilor noștri în diferite teatre de operații, timp de peste 20 de ani, și sacrificile făcute au demonstrat adeziunea țării noastre la valorile marii comunități europene și euroatlantice din care facem parte. Respect etern eroilor noștri veterani, a încheiat Klaus Iohannis.