Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis, mesaj pentru elevi la început de an școlar: „EDUCAȚIA este temelia pe care se construiește o națiune”

Klaus Iohannis, mesaj pentru elevi la început de an școlar: „EDUCAȚIA este temelia pe care se construiește o națiune”

Președintele Klaus Iohannis a participat luni la deschiderea noului an școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, unde a transmis un mesaj de încurajare pentru elevi, profesori și părinți. În discursul său, șeful statului a subliniat rolul esențial al educației în dezvoltarea unei națiuni, menționând că „educația este temelia pe care se construiește o națiune”.

Klaus Iohannis a precizat că România dispune de fondurile necesare pentru modernizarea infrastructurii școlare, inclusiv pentru dezvoltarea „școlilor verzi”, care vor aduce un plus de sustenabilitate în sistemul de învățământ.

Cu toate acestea, președintele a subliniat că, deși dotările moderne sunt importante, adevărata valoare a unei școli este dată de performanța elevilor și de evoluția personală a fiecărui copil.

Președintele le-a urat tuturor un an școlar plin de succes, îndemnându-i pe elevi să își păstreze speranța și entuziasmul.

Le doresc tuturor elevilor să își păstreze speranța și entuziasmul, fiindcă viitorul României sunt ei. Un nou an școlar foarte bun tuturor, a spus șeful statului.

„O școală este mai mult decât un simplu edificiu”, a precizat Iohannis, subliniind că viitorul României este reprezentat de actuala generație de elevi.

CITIȚI ȘI:

Klaus IOHANNIS deschide anul școlar cu „România Educată”/„Școlile trebuie să fie absolut SIGURE. Avem fondurile necesare pentru modernizarea școlilor”

Premierul Marcel CIOLACU îl cheamă pe Nicușor Dan la Guvern pentru a discuta problema traficului din București: „Trebuie mai multă implicare”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?