Klaus Iohannis: Parlamentul e mult prea mare. Legea de alegere a acestuia, o aberație

Publicat: 10 11. 2014, 09:34

În opinia liderului liberal, în formula actuală, Parlamentul României e mult prea mare. Klaus Iohannis e nemulțumit și de modul în care sunt aleși deputații și senatorii.

„Avem un Parlament mult prea mare, de 600 de persoane aproape, mai avem puțin și avem un parlament de dimensiunea Parlamentului European. Este nevoie de altă lege de alegere a Parlamentului, pentru că avem o aberație. Nici nu contează dacă au fost liberalii sau pesediștii, cred că amândoi au negociat, avem un sistem uninominal proporțional, sunt parlamentari care au ajuns de pe locul trei să fie parlamentari. Cum ajunge cineva într-un sistem uninominal de pe locul trei, în circumscripția în care a candidat, să fie în Parlament?”, a declarat, duminică, Klaus Iohannis.

„Dacă ne uităm în jur, în societate, vedem prea multă corupție, minciună, hoție și începem să vedem prea multă frică. Asta ne arată că societatea, în special partea ei politică, nu funcționează bine. Și trebuie să avem curajul să spunem stop”, a mai Iohannis.