Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială.
Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU) este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni” („Unity in diversity, for the advancement of peace, sustainable development, and human dignity for everyone everywhere”).
În intervenția sa, președintele României va pleda pentru menținerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale și globale, conform sursei citate.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va evidenția eforturile și contribuția României, pe toate palierele, la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice, transmite Palatul Cotroceni.
CITEȘTE ȘI: