Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Președintele Klaus Iohannis, primit de omologul său din Chile, Gabriel Boric. Ce subiecte se află pe agenda discuțiilor oficiale

VIDEO | Președintele Klaus Iohannis, primit de omologul său din Chile, Gabriel Boric. Ce subiecte se află pe agenda discuțiilor oficiale

Klaus Iohannis a fost primit, sâmbătă, de președintele Republicii Chile, Gabriel Boric, la Palatul La Moneda, Santiago de Chile. Președintele României se află până pe 26 aprilie, într-un turneu în America Latină, aceasta fiind prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani. 

„Vizita oficială în Republica Chile, cea de-a doua etapă a turneului sud-american, prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani, beneficiază deja de un cadru dinamic al dialogului politico-diplomatic în ultimii ani. Construită pe premise bilaterale favorabile, vizita are ca obiectiv impulsionarea colaborării politice, a schimburilor economice, consolidarea cooperării sectoriale dintre cele două țări și încurajarea contactelor interumane”, a anunțat Administrația Prezidențială din România, prin intermediul unui comunicat.

Pe agenda discuțiilor oficiale dintre președintele Klaus Iohannis și președintele Gabriel Boric se află stadiul și perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilități de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea reciprocă de investiții, pe sectoarele de IT, energie, mediu și agricultură.

Situațiile de urgență și reacția la catastrofele generate de schimbările climatice vor figura, de asemenea, pe agendă, urmând a fi semnat un Memorandum de înțelegere între instituțiile responsabile din cele două țări.

În plan educațional, România va deschide în perioada următoare primul lectorat de limba română din America Latină, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române.

Această acțiune creează premisele pentru creșterea contactelor interumane și a proiectelor culturale comune.

Programul oficial va mai include și vizitarea, împreună cu omologul chilian, a Muzeului Memoriei și al Drepturilor Omului din Santiago de Chile, proiect de un simbolism special pentru statul gazdă.

Președintele României va dona muzeului un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ la București în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De asemenea, vor fi donate copii ale documentelor referitoare la refugiații chilieni evacuați de autoritățile române și primiți în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o etapă sângeroasă în istoria Chile.

FOTO – Administrația Prezidențială

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și