Klaus Iohannis se pensionează din învățământ. După 27 ani, postul este ELIBERAT

Publicat: 30 04. 2024, 19:25
Actualizat: 30 04. 2024, 19:41

Klaus Iohannis, președintele României, a decis să se pensioneze, eliberând astfel postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”.

După aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta este acum disponibil pentru ocupare.

Președintele se pensionează din învățământ

Președintele a depus cerere de pensionare, iar Administrația Prezidențială a confirmat acest demers, potrivit Ora de Sibiu.  Postul vacant poate fi ocupat de un titular care să predă disciplina Fizică în limba germană, reprezentând o catedră completă de 18 ore.

Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, a clarificat că Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare pentru poziția de profesor de fizică, invocând limita de vârstă.

„Colegiul Brukenthal a scos la concurs catedra de fizică, asta însemnând că tot ce e posibil să fie catedra domnului președinte. Klaus Iohannis și-a depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă. Ceilalți profesori care au catedră sunt tineri”, a spus Constantin Dincă.

Postul de profesor este liber

Monika Hay, directorul Colegiului Național „Samuel von Brukenthal”, nu a oferit detalii despre această situație pentru publicația Ora de Sibiu, dar a a menționat că sunt scoase la concurs posturi anual. .

Catedra de fizică a președintelui este inclusă în lista posturilor vacante pentru angajare pe o perioadă determinată de 4 ani și poate fi ocupat de un candidat cu definitivat.

Candidatul trebuie să obțină o notă sau medie de cel puțin 7 la examenul de Titularizare. 

 

Citește și: Cât costă aeronava cu care s-a deplasat președintele Klaus Iohannis în vizita din Coreea de Sud