Klaus Iohannis: SRI funcționează impecabil / Nu trebuie nimeni să-și facă probleme
This browser does not support the video element.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că după evaluările sale Serviciul Român de Informații funcționează impecabil. SRI nu are conducere civilă, de șapte luni. Fostul șef al SRI Eduard Hellvig și-a dat demisia pe 3 iunie 2023. Klaus Iohannis anunțase că va numi un înlocuitor până la finalul anului trecut.
Răspunzând unei întrebări referitoare la faptul că SRI nu are conducere, în contextul atacurilor cibernetice, Iohannis a răspuns că „SRI nu are director civil”.
SRI este condus de prim-adjunctul generalul Ionescu şi cred că el conduce SRI foarte bine, întreaga conducere militară este în funcţie.
Iohannis a mai spus că nu ar trebui să-și facă nimeni probleme, pentru că Serviciul funcționează, iar atacurile sunt posibile din cauza infrastructurii informatice slab protejate.
Evaluarea mea, şi am făcut câteva evaluări, este că Serviciul funcţionează impecabil. Deci, din acest punct de vedere, nu trebuie nimeni să-şi facă probleme. Atacurile au loc acolo unde infrastructura informatică nu este bine protejată și, din păcate, există instituții care nu s-au îngrijit de infrastructura lor, a mai spus președintele.
CITEȘTE ȘI: