Kovesi ridică tensiunea în USL. Antonescu și Ponta au o discuție lămuritoare la Senat
După un schimb acid de replici la distanță pe tema numirii Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, Crin Antonescu și Victor Ponta s-au întâlnit în această după-amiază față în față pentru a avea o discuție lămuritoare. Întâlnirea are loc la Senat, în biroul președintelui Crin Antonescu.
Antonescu a ieșit din ședința de la Senat în care se afla cu premierul Victor Ponta pentru a anunța că subiectul propunerilor procurorilor șefi nu se află pe agenda discuțiilor.
„Luând act de faptul că trasmiteți despre ruperea USL, despre lucruri îngrozitoare, vă spun că sunt înăuntrul cu premierul Ponta și discutăm foarte liniștit despre lucrările forumului constituțional. Nu discutăm relațiile din USL, nu discutăm despre procurori nu se rupe nimic. Această întâlnire o prograsem cu domnul Pârvulescu și o desfășurăm în modul cel mai liniștit”, a spus liderul PNL:
El a precizat că nu a remarcat vreo declarație dură sau agresivă a premierului la adresa PNL.
„E o declarație prin care premierul încearcă să pună o nuanță și pot spune și eu o nuanță că nici eu nu l-am propus pe Frunzăverde șef la DNA”, a adăugat Antonescu.
Liberalul a subliniat însă că că își păstrează poziția potrivit căreia nu este de acord cu numirea Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA.
„Faptul că avem categoric poziții divergente pe un subiect nu înseamnă că există un conflict între noi cu atât mai puțin între partiele noastre, iar ruperea USL rămâne o himeră pentru unii. Răspunsul este clar: nu sunt de acord cu Kovesi la șefia DNA”, a afirmat Antonescu.
Spiritele în USL s-au încins după ce la finalul săptămânii trecute, premierul Ponta, interimar la justiție, nu a exclus varianta Kovesi pentru DNA. Crin Antonescu a anunțat public că se va opune unei astfel de numiri, invocând ca posibilitate chiar ruperea USL. Mai mult, șeful PNL a susținut că „acordul de coabitare între premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu nu poate merge mai departe, deoarece compromisurile nu sunt calea pentru atingerea dezideratelor USL, în pofida presiunii CE în chestiunea procurorilor”, a declarat duminică seară Antonescu.
Replica lui Ponta nu s-a lăsat așteptată. „Eu o să fiu întotdeauna solidar cu colegii liberali și când vor lua ei decizii controversate, eu i-am sprijinit când i-au luat pe domnii Frunzăverde și Stănișoară, care au fost mult mai apropiați de Traian Băsescu decât a fost Kovesi și eu nu o pun pe Kovesi vicepreședinte la PSD. Să stea liniștiți liberalii pe tema asta. Eu îi susțin, dar am responsabilitatea guvernării țării până la anul când domnul Antonescu devine președinte și trebuie să aibă o țară pe care să o conducă. Nu vreau să stăm în blocaj. Eu vreau să deblochez probleme. În viață iei decizii care îl nemulțumesc pe un jurnalist. Asta e viața”, a declarat luni Ponta.
„Eu nu am pus niciodată problema ruperii USL și nu o să o pună cineva din PSD, noi suntem parteneri serioși. Este prima alianță în care suntem și ne vom ține de cuvânt până la capăt, voi face campanie pentru domnul Antonescu, vreau să iasă președinte, atunci va vedea că în viață când ocupi o funcție importantă iei și decizii care nu plac”, a adăugat premierul.