La Operă, la Operă, cine ne descoperă? REPORTAJ GÂNDUL de la discreta lansare a candidaților ARD: „Trebuie să fim furioși”
Lansările cu fast cu mii de activiști de partid au fost făcute uitate de PDL care, alături de mai noii săi parteneri din ARD – Forța Civică, Noua Republică și PNȚCD -, au ales, de la Opera Română, să dea startul confruntării electorale, într-un eveniment construit în jurul liderilor celor patru partide. Semnalele de luptă lansate pe rând de Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamțu și Aurelian Pavelescu, flancați pe scenă de câteva zeci de manechine de carton fără chip, aducând mai degrabă a fantome, nu au mobilizat prea tare audiența, chiar dacă cei patru co-președinți au încercat să intre în dialog cu sala. Nu au fost ajutați nici de semiobscuritatea și nici de rulajul pe fundal al figurilor candidaților grupați pe regiuni. Ghinion, calculatorul „responsabil” de moment s-a blocat la prezentarea oamenilor ARD din Muntenia.
Discursurile au fost lungi, pierdute în multe metafore care îl vizau pe Victor Ponta, redescoperirea energiei înainte de alegeri fiind mimată mai degrabă de liderii ARD în formulări de tipul „suntem Alianța patrioților” sau „trebuie să fim furioși”.
În deschiderea evenimentului, maestrul de ceremonii Traian Ungureanu i-a confuzat pentru câteva secunde pe activiștii de partid între care se pierduseră Elena Udrea și Roberta Anastase. „Avem un mare blat”, a spus TRU, care s-a grăbit să dezmorțească audiența cu „avem un blat cu România”. I-a lăsat apoi locul pe scenă președintelui PDL, Vasile Blaga, care i-a asigurat pe ARD-iști, parafrazându-l pe Traian Băsescu, că în urma lui Victor Ponta „va rămâne doar dâra de fum a mașinii lui de curse în care în portbagaj e copilotul adormit”, cu referire la Crin Antonescu.
Liderul-democrat liberal i-a trimis pe ARD-iști să meargă din casă în casă să strângă câte zece mii de semnături pentru susținerea programului de guvernare care propune scăderea cotei unice și creșterea salariului minim. „Așa vom câștiga”, i-a mai dezmorțit Blaga pe cele câte sute de partidipanți la lansarea candidaților.
Entuziasmul s-a risipit însă odată cu discursul fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu care a descoperit că multă lume îi reproșează „că i s-a înmulțit numărul cutelor de pe fruntea sa”, transferând apoi discursul către cei pe care i-a întâlnit de când bate „fiecare kilometru din această țară în care oamenii sunt încruntațiȚ. „România este o țară furată, băgată în buzunarul unor oameni care vor să câștige votul cu minciuna”, a explicat MRU, prezentând ARD ca singura soluție pentru că a demonstrat că poate fi o alianță „nu neapărat de cumetrie”, ci „o alianță a patrioților”. „Noi nu promitem luna de pe cer dacă aceasta nu ne stă în putință. România așteaptă de la noi ceva ce USL nu poate da: respect”, a încheiat Ungureanu.
Ștafeta a fost preluată de liderul Noii Republici, Mihail Neamțu care a reluat episodul scrisorii pe care a primit-o de la un tânăr dezamăgit de ce se întâmplă în România. Pe final, Neamțu a reușit însă să dezmorțească audiența, recitând „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane”, a lui Radu Gyr, poet, membru al Mișcării Legionare, figură marcantă a temnițelor comuniste și autor al versurilor imnului neoficial al Mișcării Legionare, „Sfântă tinerețe legionară”.
Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a încercat și el să mențină interesul participanților decretând din start că „intrăm în luptă furioși. Trebuie să fim furioși”.
Cu toate acestea, în final, „furia” audienței s-a manifestat direct asupra ușilor de ieșire de la Opera Națională și luării cu asalt a mașinilor care așteptau în parcare.