Legea „2 Mai” inițiată de Alina Gorghiu, a fost depusă în Parlament în procedură de urgență
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu a anunțat în urmă cu puțin timp, că își dorește o Lege „2 Mai”, după modelul Legii Anastasia, inițiată de colegul social-democrat Robert Cazanciuc. Astfel, miercuri dimineață, proiectul de lege a fost depus la Parlament.
Alina Gorghiu a depus Legea „2 Mai” la Parlament, acolo unde va fi dezbătută în cadrul Comisiilor de specialitate. Legea, este intitulată după tragedia de la 2 Mai, acolo unde Vlad Pascu, tânărul șofer drogat, a omorât 2 tineri cu mașină, în condițiile în care acesta se afla sub influența mai multor substanțe interzise.
Prin acest proiect, traficanții de droguri de mare risc vor executa pedeapsa în închisoare, evitând astfel închisoarea cu suspendare pentru cei care comit o astfel de infracțiune. (detalii AICI)
Măsurile propuse vizează combaterea traficului, iar rigorile noilor prevederi legislative vor fi suportate de traficanți, a declarat Alina Gorghiu.
Pedepse mai aspre pentru traficanții de droguri de mare risc
„Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum. Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare”, afirmă Alina Gorghiu.
Potrivit acesteia, Legea este răspunsul necesar faţă de creşterea numărului de cauze penale având ca obiect infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri”. Legea „2 Mai” va crește pedepsele pentru traficanții de droguri de la 2-7 ani, cât este în prezent, la 3-10 ani.
„În acest sens, menţionăm faptul că, în anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluţionat a fost de 22.135 faţă de 18.233 în aceeaşi perioada din 2022. Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate faţă de 8484 în aceeaşi perioadă a anului 2022”, arată ministrul.
Alina Gorghiu mai precizează că, „prin iniţiativa depusă astăzi se propune creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a mai precizat într-un comunicat, ministrul liberal al Justiției.
CITIȚI ȘI: