Legea de majorare a indemnizației pentru mame va fi trimisă la promulgare pe 4 octombrie
Legea care reglementează majorarea indemnizației pentru mame a parcurs toate etapele legale și regulamentare ale procedurii legislative, urmând ca pe 4 octombrie să fie înaintată președintelui României în vederea promulgării, sub semnătura președintelui Camerei Deputaților.
Potrivit unei precizări a Camerei Deputaților, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială ( PLx 95/ 2012) a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în ședința de plen din 25 septembrie 2012.
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, legea adoptată de Camera Deputaților, cu privire la care Senatul s-a pronunțat ca primă Cameră sesizată, semnată de președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului, se comunică înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Avocatului Poporului, și se depune la Secretarul general al Camerei Deputaților și Secretarul general al Senatului în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, se precizează într-un comunidat remis MEDIAFAX.
Pentru legile adoptate în procedură de urgență, așa cum este și cazul PLx 95/2012, termenul pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curții Constituționale este de 2 zile de la data aducerii la cunoștință atât senatorilor, cât și deputaților. Depunerea legii la Secretarii generali ai celor două Camere și comunicarea acestui fapt către senatori și deputați a avut loc în data de 2 octombrie. Potrivit Regulamentelor celor doua Camere, termenul de sesizare a Curții Constituționale curge de la data comunicării acestui fapt deputaților, respectiv de la data anunțării în plen, în cazul procedurii prevăzută de Regulamentul Senatului, se precizează în comunicat.
Potrivit programului de lucru aprobat, Senatul a avut programate activități în comisii și, respectiv, în circumscripțiile electorale în perioada 26 septembrie – 1 octombrie, prima ședință de plen având loc în data de 2 octombrie. Ca urmare, respectivul proiect de lege a parcurs toate etapele legale și regulamentare ale procedurii legislative urmând ca, în data de 4 octombrie, legea să fie înaintată președintelui României, în vederea promulgării, sub semnătura președintelui Camerei Deputaților.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, declarase luni, 1 octombrie, că nu știe de ce președintele Traian Băsescu nu a promulgat legea adoptată pe 25 septembrie de Camera Deputaților privind majorarea indemnizației la 85% de la 75% din cuantumul venitului net, în texul acesteia fiind prevăzută aplicarea începând de la 1 octombrie.
Ea și-a cerut scuze pentru faptul că l-a învinovățit pe președintele Traian Băsescu pentru întârzirea promulgării legii care majorează indemnizația mamelor și a explicat că abia ulterior a aflat că acest proiect de lege mai trebuie aprobat și de către Senat.