Legea grațierii, adoptată tacit în Senat. Dragnea: Mai dezgropăm morții?

Publicat: 23 05. 2017, 17:33

Întrebat de ce nu s-a dat vot pe Legea grațierii în Senat, Dragnea a răspuns: „Pentru că cei de la Comisie (Comisia juridică din Senat, n.r) nu au venit cu Raportul, pentru că până să se finalizeze termenul de aprobare tacită nu au căzut de comun acord asupra unei forme finale”.

În momentul în care jurnaliștii au arătat că PSD și ALDE dețin majoritatea în Comisia juridică a Senatului, Dragnea a spus: „Mai dezgroăm morții? A ajuns în Cameră…”.

Grupul parlamentar al USR ceruse Biroului Permanent al Senatului introducerea proiectului pe ordinea de zi de marți, pentru a se evita adoptarea tacită.
 
„Grupul parlamentar USR a solicitat azi în Biroul Permanent introducerea pe ordinea de zi astăzi sau mâine a legii, pentru a se evita adoptarea tacită. A fost o lege care s-a discutat foarte mult în Senat și dorim să fie foarte clar cum votează partidele în această chestiune. Semnalele sunt contradictorii, pentru că chiar domnul Dragnea a spus că s-ar putea ca ea să nu mai fie oportună. Poziția grupului USR este că grupul USR nu se opune grațierilor, ci grațierii corupților”, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu.
 
USR acuză coaliția de guvernare că nu dorește să dezbată proiectul în plenul Senatului, pentru că nu vrea să se pronunțe momentan asupra Legii grațierii.
 
„Răspunsul a fost că nu a venit raport de fond de la Comisia juridică. Am cerut, în această situație, introducerea pe ordinea de zi de mâine, sub rezerva primirii raportului de fond din partea comisiei juridice, dar nu ni s-a dat răspuns pe această chestiune. E clar că coaliția PSD și ALDE nu doresc dezbaterea legii în plenul Senatului și doresc să evite să se pronunțe momentan pe această lege”, a mai spus Alexandrescu.

Marți, 23 mai, s-a împlinit termenul de adoptare tacită a Legii grațierii în Senat. Actul normativ va ajunge la Camera Deputaților, spre dezbatere și vot, aceasta fiind for decizional.