Legea parteneriatului public-privat, inițiată de Guvernul Ponta în 2013, promulgată
Proiectul inițial a fost adoptat de Senat în noiembrie 2013, apoi de Camera Deputaților în decembrie 2013. În ianuarie 2014 președintele de atunci, Traian Băsescu, a cerut reexaminarea legii arătând că se impune respingerea legii deoarece nu sunt stabilite clar situațiile ce pot constitui motive excepționale de interes național sau local ce conduc la încetarea unilaterală a contractului parteriatului public privat și că în această formă legea prevede o procedură lipsită de transparență în ceea ce privește înlocuirea partenerului privat, fară realizarea unei noi proceduri de atribuire.
Camera Deputaților, ca for decizional, a respins în 11 iunie 2014, cu 187 voturi „pentru”, 107 voturi „împotrivă” și 19 abțineri, obiecțiile președintelui Traian Băsescu la legea parteneriatului public privat și a adoptat legea în forma inițială. Parlamentarii PDL și PNL au contestat la Curtea Constituțională în principal modalitatea în care pot fi reziliate contractele încheiate între partenerul public și partenerul privat.
„Se introduce posibilitatea modificării unilaterale sau rezilierii contractului de parteneriat public – privat de către partenerul public prin invocarea de «motive excepționale legate de interesul național sau local». Legea nu definește criteriile prin care vor putea fi stabilite «motivele excepționale»”, s-a precizat în contestație.
În iulie 2014 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional alineatul 1 al articolului 38 din actul normativ, mai precis cel care introduce posibilitatea modificării unilaterale sau a rezilierii contractului de către partenerul public.
A trecut apoi aproape un an până la punerea în acord a legii cu decizia CCR de către Senat (în iunie 2015), la care se adaugă aproape un an și jumătate până ce legea a trecut și de Camera Deputaților, în noiembrie 2016.
Legea reglementează încheierea și derularea parteneriatului public-privat ce are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea și/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public și/sau operării unui serviciu public.