„Președintele României atrage atenția că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern și Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliția aflată la guvernare are obligația să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie și implicații negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate și Creștere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB”, a transmis președintele României odată cu promulgarea acestei legi care a stârnit multe controverse în spațiul public și care a fost clar asumată de coaliția majoritară drept unul dintre cele mai importante obiective din programul de guvernare.
Șeful statului a atras atenția că noul cadru de salarizare ar trebui să rezolve problemele din sectorul public fără să dea naștere unora noi, pentru că „orice ajustări ulterioare, menite să asigure spațiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil și responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investițiile și proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental”, a avertizat Iohannis.
Legea salarizării este unul dintre cele mai controversate proiecte promovate de PSD-ALDE și unul dintre principalele puncte din programul de guvernare al coaliției, o inițiativă contestată despre care s-a spus în repetate rânduri că nu are susținere financiară și că va duce România peste pragul de deficit bugetar de 3%. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, PSD a anunțat că amână „revoluția fiscală”, concret, întârzie cu doi sau trei ani implementarea impozitului pe venitul global, dar și unele majorări ale salariilor bugetarilor, medicii și profesorii cărora PSD le promisese creșteri substanțiale de lefuri fiind puși în situația de a mai aștepta cel puțin câteva luni în plus pentru a simți în buzunar efectele deciziei.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu a transmis atunci că majorările salariale în Educație și Sănătate se vor face etapizat, respectiv cu 25% de la 1 ianuarie pentru toți bugetarii, urmând ca de la 1 martie să se facă restul majorărilor salariale, adică de până la 50% pentru profesori și până la 100% pentru medici și asistenți.
„De la 1 ianuarie 2018, toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut de 25%, de la 1 martie încă 20% pentru profesori, care adăugat la creșterea de 25% înseamnă o creștere de 50%. Tot de la 1 martie, medicii și asistenții au creșteri de peste 100%, ajungând la nivelul grilei din 2022. Este varianta cu care noi vom intra în comisie”, spunea Ministrul Muncii pe 6 iunie.
Lia Olguța Vasilescu a declarat că ar fi trebuit să se intre cu majorările salariale de 1 ianuarie 2018, însă au fost foarte multe amendamente acceptate la Senat și Camera Deputaților, și de aceea s-a luat decizia acestei amânări cu două luni.