Prima pagină » Știri politice » Legislatura 2008-2012. Lista parlamentarilor cu probleme de integritate

Legislatura 2008-2012. Lista parlamentarilor cu probleme de integritate

Aproape unul din zece parlamentari ai legislaturii 2008-2012 a avut probleme din integritate

Aproape unul din zece parlamentari ai legislaturii 2008-2012 a avut probleme din integritate. În ultimii patru ani, 31 de deputați și 11 senatori, dintr-un total de 471 aleși,  au fost identificați de ANI cu diferențe semnificative între averea dobândită și veniturile obținute. conflicte de interese, incompatibilități sau indicii privind săvârșirea unor fapte penale.

Dintre aceștia, 18 provin dintre parlamentarii PSD, 11 de la PDL, 6 de la PNL, 4 de la UDMR, 2 de la minorități și unul de la PC.

Cât privește neregulile semnalate de Agenția Națională de Integritate, 19 se referă la conflicte de interese, 14 la incompatibilități, 9 la fals în declarații, 2 la încălcare legislației fiscale, trei cazuri implică o confiscare a averii, iar unul sesizarea altor autorități ale statului.

CONSULTĂ AICI LISTA PARLAMENTARILOR CU PROBLEME DE INTEGRITATE

22 de parlamentari trimiși în judecată, 5 condamnați

Pe de altă parte, tot în actualul mandat în cazul a 22 de senatori și deputați s-a dispus trimiterea în judecată, potrivit datelor centralizate de IPP, iar 5 au fost condamnați definitiv. Este vorba de deputatul PDL Eugen Bădălan(4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu), deputatul UNPR, ex-PNL, Dan Ilie Morega(3 ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea influenței și instigare la abuz în serviciu), deputatul PSD Adrian Năstase(2 ani de închisoare cu executare pentru folosirea influenței sau autorității de președinte al PSD pentru obținerea de bani sau foloase necuvenite), deputatul PNL Virgil Pop(5 ani de închisoare cu executare  pentru trafic de influență, fals și spălare de bani) și deputatul PDL Cosmin Popescu(2 ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului și fals intelectual).

 

Autor