Liberalii propun ca defrișările ilegale de păduri să intre în Legea siguranței naționale
Fostul ministru Lucia Varga a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că împreună cu 64 de deputați PNL inițiază o modificare a Legii siguranței naționale în care să fie menționate defrișările ilegale de peste un hectar drept o vulnerabilitatea la adresa siguranței României.
Varga a prezentat inițiativa legislativă, precizând că propunerea sa nu a fost acceptată de premierul Victor Ponta în momentul în care era membru al Guvernului.
„Azi vom depune acest act normativ de modificare a Legii siguranței naționale, declarând ca vulnerabilitate defrișările ilegale pe suprafețe mai mari de un hectar, precum și reducerea fără aprobări legale a consistenței un arboret cu mai mult de 50% față de prevederile amenajamentului silvic în vigoare (…) Dacă va fi voință politică în Parlament pentru a trece acest act normativ, înseamnă că instituții ale statului cu responsabilitate privind siguranța cetățenilor și a comunităților, precum Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Serviciul Român de Informații, vor putea interveni alături de Ministerul Mediului și Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură pentru reducerea corupției din sistem și pentru reducerea jafului cu care ne confruntăm”, a susținut deputatul PNL.
De asemenea, liderul deputaților PNL, George Scutaru, a menționat că din discuțiile neoficiale pe care le-a avut cu parlamentari din alte partide „există o mare reticență de a susține Codul silvic și această propunere la Legea siguranței naționale”.
El a menționat că, în cazul în care nu va exista o presiune publică pe subiectul defrișărilor ilegale din Parlament, va rezulta un „proiect de lege cu dinții scoși”.