Liberalii pun presiune pe Ponta pentru a rezolva problema aleșilor incompatibili: „PNL nu vrea să aplicăm politica struțului, să ascundem sub preș”
PNL susține că problema aleșilor locali aflați în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, trebuie să își găsească rapid o rezolvare în USL, deoarece nu se mai poate aplica „politica struțului” și a ascunderii „situațiilor sub preș”.
„Nu putem aplica politica struțului, nu spun că premierul greșește, dar nu putem ascunde toate situațiile sub preș și să spunem „vedem ce se va întâmpla după ce toată lumea va avea o situație clară”. În momentul ăla s-ar putea ca USL să nu ma poată face nimic. Cred că orice proiect care poate fi susținut din punct de vedere legale, care e constituțional și de drept europene trebuie discutat și implementat după agrearea în USL”, a declarat deputatul PNL Alina Gorghiu.
Crin Antonescu a propus să fie dată o amnistie pentru aleșii locali aflați în situație de conflict de interese, iar pentru cei aflați în incompatibilitate să se facă un recurs în interesul legii din partea Ministerului Justiției.
Liberalii doresc ca problema să fie discutată la următoarea ședință a USL pentru a fi găsită o rezolvare la această problemă care „poate bloca administrația locală”.
„PNL își dorește să aducă acest subiect al incompatibilităților și rezolvării blocajelor din administrație pe masa USL. Dorim să nu mai avem acest număr de aleși locali, să găsim soluții pentru ca presiunea din această zonă să fie eliminată. Este de datoria USL să găsească o soluție, PNL încearcă cu specialiștii din partid să găsească soluții pentru a rezolva problema din administrație. PNL este dispus să-și assume orice soluție agreată în USL , insistăm ca acest subiect să fie la proxima ședință discutat. Nu cred că mai putem să tergiversăm o situație atât de nefirească, fără precedent, periculoasă, pentru administrația locală”, a precizat deputatul PNL.
Potrivit acesteia, liberalii doresc să se rezolve și situația aleșilor locali aflați în stare de incompatibilitate și conflict de interese și legea să nu aibă efecte doar pentru viitor.
„Speranța liberalilor este să rezolvăm situația la tot ce înseamnă situație de incompatibilitate în momentul prezent, de pomană reglementăm pentru viitor dacă vom avea trei sferturi din administrația locală fără primari. Trebuie să avem o clarificare pentru toți cei care sunt în situația asta. Preocuparea acoperă inclusive aleșii locali aflați în situații de incompatibilitate”, a spus Gorghiu.
Citește și Klaus Iohannis a câștigat procesul cu ANI care îl găsise incompatibil. Decizia nu e definitivă
Printre membrii PNL care au avut probleme cu ANI se numără prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, președinții de CJ, Aristotel Căncescu și Mircea Moloț, mai mulți primari, secretarul general Eduard Hellvig, fostul secretar general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a câștigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis, miercuri, contestația acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate și a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia Curții de Apel Alba Iulia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Premierul Ponta a declarat în mai multe rânduri că așteaptă să vadă care sunt deciziile instanțelor în cazul aleșilor locali aflați în stare de incompatibilitate sau conflict de interese.
Ministerul Justiției a respins o act normativ inițiat de Asociația Comunelor și promovat de vicepremierul Liviu Dragnea privind situația aleșilor locali acuzați de incompatibilitate sau conflict de interese.
Primul lider USL care a vorbit despre posibilitatea amnistiei în cazul aleșilor locali a fost primarul Radu Mazăre. El a povestit că ideea i-a venit după o discuție cu Victor Ponta.