Liberalii s-au întrunit în ședință, dar NICIO decizie privind soarta candidaturii lui Iulian Dumitrescu la șefia CJ Prahova

Publicat: 17 04. 2024, 19:11
Actualizat: 17 04. 2024, 19:15
Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova / Sursa foto: Facebook

Liberalii s-au întrunit miercuri după-amiază într-o ședință a Biroului Politic Național, în format online, fără a lua o decizie cu privire la soarta candidaturii lui Iulian Dumitrescu la șefia CJ Prahova. În ședință s-a discutat de asemenea și despre candidatul Cătălin Cîrstoiu, care așa cum a precizat și șeful PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să iasă în spațiul public și să lămurească acuzațiile care i se aduc. 

Potrivit surselor GÂNDUL, timp de o oră și jumătate liberalii au discutat despre pregătirea campaniilor pentru alegerile europarlamentare și locale și despre strategia de câștigare a alegerilor Consiliilor Județene, unde principalul contracadidat este PSD.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ

În cadrul ședinței ar urma să se discute și despre strategii de promovare a candidatului la primăria Capitalei din partea PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, dar și cum se prezintă situația la nivel național și ce se va întâmpla cu județele Mureș și Satu Mare, dacă se va mai merge pe varianta candidatului comun.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat la Parlament despre situaţia de la PNL Prahova, unde Iulian Dumitrescu, anchetat într-un dosar penale, doreşte să candideze pentru un nou mandat la Consiliul Judeţean.

Este o strategie de partid pe care daţi-mi voie să o gestionez aşa cum consider eu că este cel mai bine, a spus Ciucă.

Întrebat dacă există şi alte nume luate în calcul de PNL pentru această candidatură, sau Iulian Dumitrescu este singura propunere, preşedintele PNL a răspuns:

Nu există o singură variantă, în orice situaţie există mai multe variante, a mai spus Ciucă.

CITEȘTE ȘI:

„Baronul cu Lamborghini” face jogging, cu ziariștii pe urme