Liberalii vor să „importe” o rețetă germană înainte de următoarele alegeri
Un sistem electoral german, aceasta este propunerea liberalilor, potrivit liderului senatorilor PNL. Într-un interviu acordat RFI, Puiu Hașotti a declarat că partidul a propus ca jumătate dintre parlamentari să fie aleși în colegii, în timp ce ceilalți să fie aleși pe liste de compensare.
O altă variantă de lucru a liberalilor este și cea privind un sistem asemănător celui din Olanda sau din Israel, adică pe liste. În orice caz, în condițiile în care se dorește micșorarea numărului de parlamentari, Puiu Hașotti a precizat că este de dorit „aproximativ 300 de deputați și aproximativ 100 de senatori”.
„Reprezentanții PNL vor propune, asta nu înseamnă că nu va fi loc de negociere, dar vor propune cu insistență să se treacă la un sistem de vot german, adică jumătate dintre parlamentari să fie aleși în colegii, colegii cel puțin duble față de cele actuale, prin urmare putem vorbi de ceva uninominal și jumătate să fie aleși pe o listă națională de compensare (…). Se poate lua în discuție chiar și sistemul olandez sau din Israel, care înseamnă listă națională, dar vom vedea”, a spus Hașotti, la RFI.
În prezent, comisia pentru elaborarea codului electoral, din care face parte și Hașotti, este la începutul lucrărilor. Liderul senatorilor PNL a criticat actualul sistem de vot, urmare a căruia s-a ajuns la un număr de aproape 600 de parlamentari.
„Actuala lege electorală este cea mai proastă care se poate imagina. Țin să amintesc faptul că această lege cu așa-zisul vot uninominal a fost făcută la propunerea domnului Traian Băsescu, la presiunea domniei sale, la presiunea unei părți din presă, din societatea civilă. Cu siguranță se va trece la un vot proporțional”, a precizat el.
Prima ședință a comisiei de Cod Electoral a avut loc săptămâna aceasta, cu ușile închise. Deși liderul PNL a remarcat o „foarte bună colaborare între toate partidele politice”, accesul jurnaliștilor la dezbateri a fost interzis.