Prima pagină » Știri politice » Liberalul Mircea Fechet a solicitat la Consiliul de Mediu de la Bruxelles „gestionarea” populației de urs brun pe teritoriul României

Liberalul Mircea Fechet a solicitat la Consiliul de Mediu de la Bruxelles „gestionarea” populației de urs brun pe teritoriul României

Liberalul Mircea Fechet a solicitat la Consiliul de Mediu de la Bruxelles

Mircea Fechet, președintele Consiliului județean Bacău, a ținut un discurs în cadrul Consiliului de Mediu de la Bruxelles, cu privire la „gestionarea populației de urs brun”. Membrul PNL susține punerea în aplicare a unor derogări prevăzute în Directiva Habitate, pentru „controlarea” acestei specii. 

În discursul său din cadrul Consiliului de Mediu de la Bruxelles, Mircea Fechet a prezentat o statistică a cazurilor în care urșii au atacat gospodării umane. Liberalul a subliniat necesitatea reevaluarea stării de conservare a populației de urs brun din Europa, mai exact în România.

Pe teritoriul UE, urșii sunt protejați prin Directiva Habitate, care îi include pe lista speciilor de animale protejate, care nu pot fi vânate în scop de agrement. Cu toate acestea, prevederile articolului 16 din Directivă, care permite derogări pentru alocarea unui număr limitat de exemplare care pot fi vânate.

„Doresc să folosesc această oportunitate pentru a pune pe masa Consiliului de Mediu subiectul gestionării populațiilor de urs brun din Europa și, mai ales, din România. Țara mea a asigurat un management sustenabil și a contribuit activ la eforturile europene de conservare a carnivorelor mari, inclusiv a ursului brun. Drept dovadă, experții IUCN apreciază că ursul brun este într-o stare favorabilă de conservare, cu populații stabile sau chiar în creștere și risc scăzut de vulnerabilitate. România a dovedit că este capabilă să gestioneze cea mai mare populație de urs din Europa, ba mai mult de atât, să asigure condițiile ca aceasta să prospere. În Munții Carpați trăiesc aproximativ 6.400 – 7.200 de exemplare, peste 40% din urșii Europei, însă această bogăție a biodiversității începe să amenințe cea mai de preț bogăție a unei țări – populația. Trebuie să înțelegem că, indiferent de circumstanțe, viața omului are prioritate”, a declarat Mircea Fechet.

De asemenea, ministrul a accentuat faptul că „în România, în ultimii 20 de ani, 26 de oameni au fost uciși de urși și 274 persoane au fost desfigurate. În numai 5 ani s-au înregistrat 6.400 de apeluri de urgență prin care s-au sesizat atacuri asupra omului, numai în 2021 fiind peste 1.500 apeluri. Solicităm Comisiei să aplice prevederile Directivei Habitate pentru a reevalua starea de conservare a celor 10 populații de urs brun din Europa, iar pe baza datelor obținute să analizeze dacă se impune actualizarea statutului lor de protecție”.

Parlamentul European a subliniat, recent, necesitatea asigurării unui echilibru pentru coexistența omului, a comunităților locale, a fermierilor și a ciobanilor, cu carnivorele mari, inclusiv ursul.

„Este esențial să colaborăm pentru a readuce echilibrul, și vă asigur că România va pune la dispoziție toate resursele, informațiile și experiența acumulate în gestionarea celei mai mari și mai sănătoase populații de urs din Europa”, a mai spus demnitarul român.

Cazul ursului Arthur, un exemplar impresionant de urs brun, care ar fi fost ucis de un prinț austriac

România este recunoscută în Europa pentru fauna și flora impresionante. În 2021, un caz controversat din România a ajuns și în presa internațională, când un prinț austriac ar fi vânat unul dintre cele mai frumoase exemplare de urși bruni din România, ursul Arthur, în vârstă de 17 ani.

Prințul Emanuel al Austriei a beneficiat de o derogare de la Ministerul Mediului, în 2021, pentru a ucide o femelă ce ar fi atacat mai multe ferme. Din nefericire, prințul decis să ucidă un urs mascul, un exemplar superb, care nu se apropiase niciodată de locuințe, după a susținut la vremea respectivă Gabriel Păun, președintele ONG-ului Agent Green. Garda de Mediu a deschis o anchetă la acea vreme.

Inițial cercetările au vizat două infracțiuni: uz nelegal de armă şi braconaj. În 2022, în dosar erau menționate doar infracțiuni de corupție, dar nimeni nu a fost pus sub acuzare, potrivit unui răspuns transmis de către DNA.

„Dosarul menționat în solicitare se află în lucru, se efectuează acte de urmărire penală in rem. În acest moment, în conformitate cu art. 12 alin.1 lit. e din Legea 544/2001, alte date nu pot fi oferite”, transmite DNA.

Anul trecut în martie, două asociații care militează pentru protejarea mediului, au reclamat public faptul că cel mai bătrân urs brun din Europa a fost împuşcat de un prinţ, prin mai multe ilegalităţi.

„Pentru mine nu a fost nici print, nici director. El pentru mine a fost un vânător cu toate actele necesare in regula”, asta spunea atunci preşedintele asociației de vânătoare de la Ojdula.

FOTO: PEXELS

CITEȘTE ȘI: 

Despăgubiri de 1 milion de euro, cerute de prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein, acuzat de uciderea ursului Arthur

Resturile a doi cerbi, descoperite într-o pădure din județul Argeș. Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Coordonatoarea organizației din Austria care a reclamat uciderea ursului Arthur: ”Este revoltător că oameni influenți pot vâna animale protejate în alte țări pentru mulți bani” (INTERVIU EXCLUSIV)

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și